Dincolo de politică, istorie, jurnalism ori diplomaţie, există personalitate. Individuală. Şi una cu totul aparte. Acesta este cazul multor oameni importanţi ce au traversat tărâmurile culturii, printre care se numără şi Mihail Kogălniceanu. Asociat, mai de fiecare dată, cu numele revistei "Dacia literară", acolo unde a sintetizat idealurile scriitorilor paşoptişti, Kogălniceanu a rămas în istoria română cu o imagine demnă de preţuit. Cu toate acestea, sunt multe chestiuni necunoscute, încă, de către oameni.
1817. 6 septembrie. Ora 9. Iaşi. Se spune că atunci s-a născut Mihail Kogălniceanu, care a adunat, de-a lungul timpului, diferite titluri şi funcţii, dintre care amintim: membru fondator al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române, colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, preşedinte al Consiliului de Miniştri, titular la Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe şi lider marcant al Partidului Naţional Liberal.

"Mă întrebaţi cum mă simt în Franţa? Prost"

Kogălniceanu a studiat în Franţa şi apoi în Germania. Împrejurările au făcut ca Domniţa Maria, cea care îl botezase, să îl lase în grija fiului său, Mihail Sturdza. Acesta şi-a trimis fiii, pe Dimitrie şi pe Grigorie, să se şcolească în Franţa, la Luneville, acolo unde a ajuns, totodată, şi Mihail Kogălniceanu. Drumul de la Iaşi, împreună cu cei doi băieţi, se spune că a fost săvârşit în trăsură, cu harabale şi diligenţă, prin Botoşani, Iţcani, Lemberg. Viena şi Strasbourg. În tot acest itinerariu, Kogălniceanu i-ar fi scris, din fiecare localitate, cu regularitate tatălui său despre cele văzute şi trăite, mama sa murind la doar 30 de ani ai ei. Printre rândurile aşternute insera şi comparaţii cu privire la ceea ce vedea acolo şi ceea ce lăsase în Moldova sa. "Mă întrebaţi cum mă simt în Franţa? Prost. E o ţară bogată, frumoasă, puternică, civilizată. Dar, cum eu nu sunt francez, prefer patria mea. N-aş schimba Moldova cea săracă pentru întâiul tron din lume", scrie în epistolele sale adresate surorilor. Dar Kogălniceanu nu ţinea legătura numai cu familia. Ci şi cu prietenii de şcoală de la Iaşi ori cu Vasile Alecsandri, tovarăşul său de "luptă" literară.

"Aş prefera de o sută de ori mai mult să rămân în Franţa"

Nu îşi dorea să plece la Berlin la studii, dar a fost nevoit, cu toate acestea, să părăsească Luneville. În urma studiilor asupra vieţii sale, s-au descoperit şi diferite motive pe care le invoca, numai ca să nu părăsească ţara. Ba că la Berlin e clima e friguroasă şi umedă. Ba că trebuie să îşi achite o datorie unui librar din Luneville şi să îşi vândă cărţile. Ba că îi e greu să transporte toate volumele pe care le avea tocmai la Berlin. Ba că va uita limba franceză. "Aş prefera de o sută de ori mai mult să rămân în Franţa", se adresa surorilor. La Berlin, însă, nu se rezumă doar la învăţătură. Aici, mergea des la teatru, a desluşit tainele cântecului la chitară, urmărea presa zi de zi şi practica sportul.

Kogălniceanu, în scrisori

În ceea ce priveşte stilul abordat în corespondenţe, Kogălniceanu utiliza formule specifice pentru fiecare destinatar în parte. Astfel, fiecare scrisoare către tatăl său începea cu "Cu multă fiiască plecăciune, sărut mâinile dumitale, babacă" şi se încheie prin "Cu multă fiiască plecăciune, sărut mâinile, şi sunt al dumitale pre plecat şi supus fiu, M. Kogălniceanu" ori "Al dumneavoastră pre plecat fiu, Kogălniceanu", către frate "Iubite frate", către Costache Negruzzi "Scumpul meu Negri", iar către Mihail Sturdza, domnul Moldovei, "preaînălţate domn".

Optimism, veselie şi zâmbet

Temperamentul lui Mihail Kogălniceanu se centra pe optimism. Astfel, se spune că era adaptat vremurilor de atunci, dârz, spirit deschis şi activ, o inimă caldă, dar cu o voinţă de fier, vesel, glumeţ, îi plăceau petrecerile şi vizitele, dar să şi povestească amintiri amoroase prietenilor săi. În acest sens, relatează în "Iluzii pierdute. Un întâi amor", despre prima sa dragoste la 26 de ani. Atunci, frecventa saloanele, se angaja în lungi discuţii lungi cu femeile, le zâmbea şi le "smulgea" simpatii. Fizic, Mihail Kogălniceanu este prezentat de Dimitrie Anghel: "Omul de toate zilele, într-un palton lung până la pământ, glumeţ şi iubitor de copii, a reapărut cu ochelarii lui măritori, sub sprâncenele stufoase, cu tufele de păr creţ şi alb ciufulit în jurul tâmplelor, cu barbişonul mişcător deasupra celor trei rânduri de bărbii, cu pântecele enorm, boltit peste picioarele scurte, cu mâna elegant îngrijită şi fină, ca o mână de femeie".

Din pasiune culinară...

Mihail Kogălniceanu avea, însă, şi o pasiune mai aparte. Era adeptul artei culinare. Această "patimă" îşi are originile în vremea când era la studii în Franţa. De acolo, cerea reţete surorilor sale, dorind numeroase amănunte. Astfel, a scris o carte împreună cu Costache Negruzzi, intitulată "200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti". Aici, autorii surprind diverse mâncăruri, ce stau sub semnul autenticităţii atât a limbii, cât şi a reţetei: supă pisată, supă franţuzească, bou de modă, hulubi(porumbei) înăduşiţi, curechi nemţesc umplut, uger de vacă, spanac cu clătite, raţă sălbatică friptă, budincă de vin, carne murată, bezele, vişinap (azi, vişinată), meridon de orez şi altele. De altfel, precizează şi cum se prepară drojdiile de pâine, cum se face brânza din cartofi, cum se scoate din vin mirosul de poloboc (azi, butoi), cum se păstrează, vara, carnea proaspătă şi, chiar, cum să se ouă găinile în fiecare anotimp. "Trebuie să iei o mulţime potrivită de coajă de sămînţă de in şi să se puie într-un cuptor, de mijloc cald, să se usuce. Şi pisînd-o în praf nu prea supţire, să iei tot atîta tărîţe de grîu şi tot atîta făină de ghindă şi, mestecînd toate aceste lucruri bine, se face, cu puţină apă, aluat, cu care trebuie să fie hrănite găinile. Şi asemenea hrană va aduce un rod mare la fieştecare vreme a anului", se arată în cartea de bucate.
Astfel, dincolo de imaginea literară a lui Mihail Kogălniceanu, stau şi alte preocupări şi pasiuni. Dincolo de creaţie, stă dăruirea şi implicarea. Iar dincolo de aparenţa omului cu palton lung, până în pământ, stă o personalitate complexă. Pe cât de grăitoare în cultură, pe atât de interesantă în substraturile sale.

Ouă franţuzeşti

"Iei ouă şi le fierbi vîrtos, apoi faci puţin unt şi-l amesteci bine cu ouăle şi pui şi puţin petrinjel verde, apoi le faci chiar ca ouăle şi le moi în albuşul cel de ou, şi le tăvăleşti bine în posmag, şi le prăjeşti în unt şi faci garnituri".

Spanac cu clătite

"Iei patru ouă şi un polonic cu vîrf de făină şi pune patru linguri de lapte şi amestecă bine, pune sare. Pune unt în tigaie să se înfierbînte, şi apoi toarnă aluat supţire şi-l împunge cu cuţitul şi lasă să se ruminească şi, cînd va fi rumăn pe o parte, să întorci pe ceailaltă. Apoi să faci spanacul după cum se face şi pui un rînd de spanac şi un rînd de clătite şi aşa, le aşază la farfurii, fiind gata".