Dante şi Beatrice, Sigismund şi Sieglinde, Pericle şi Aspasia, Antoniu şi Cleopatra, Rosa Luxemburg şi Leo Jogiches, dar şi Marie şi Pierre Currie sunt doar câteva dintre cuplurile celebre care au rămas în istorie. Poate că nu toate sunt exemple demne de urmat, însă fiecare poveste ilustrează un exemplu din care fiecare are ce învăţa. Marie Salomea Sklodowska, mai târziu Curie, s-a născut în Varşovia, pe 7 noiembrie 1867, fiind o savantă poloneză stabilită în Franţa. A ţinut cu pasiune şi ardoare la ţara natală, însă dorinţa de a-şi hrăni visul, adică înclinaţia spre ştiinţă, respectiv fizică, a determinat-o să îşi schimbe viaţa şi, totodată, locuinţa. Nu are o copilărie fericită, pierzându-şi devreme oameni dragi. În 1876, Zofia, sora sa, a murit suferind de tifos exantematic, iar cu doi ani mai târziu, în 1868, îşi dă ultima suflare şi mama sa, care a fost internată într-un sanatoriu, bolnavă de tuberculoză. Pe atunci, Maria avea aproape zece ani şi rămăsese doar cu tatăl, care şi-a pierdut statutul în societate, din cauză că era împotriva stăpânirii ţariste. Astfel că, după ce şi-a terminat studiile, pentru a pune bani deoparte, a lucrat ca meditator şi guvernantă. Universitatea a urmat-o în Paris, iar drept recompensă pentru rezultatele deosebite obţinute la învăţătură, a primit bursă. Trăia modest, dar cu pasiunea pentru fizică în sânge. Cu toate acestea, nu a putut "scăpa" de aprigul său admirator, Pierre Curie, cu care, ulterior, a ajuns să se căsătorească.

Acasă, în laborator

Pentru cei doi soţi, acasă era... laboratorul. Împărţeau aceeaşi dragoste: fizica. S-au "legat" modest, printr-o simplă ceremonie. La fel le-a fost şi luna de miere, pe care Marie şi Pierre şi-au petrecut-o pe bicicletă, străbătând Franţa. Mai târziu, au avut şi doi copii, pe Irène şi Ève, cărora au dorit să le ofere o aleasă educaţie. Modelul pe care l-a inspirat bărbatul în formarea fiicelor l-a avut la bază pe cel rupt din familia sa. Provenind dintr-o familie alsaciană, Pierre a reuşit să îşi finalizeze studiile la 18 ani, devenind asistent la Universitate. Pe Marie a întâlnit-o tocmai în vremea când era preocupat de cercetarea fundamentală, neducând lipsă de faimă şi de bani.

Sursă de inspiraţie pentru viitor

Pentru domeniul fizicii, Marie şi Pierre Curie reprezintă două coordonate importante în istorie. Cercetători ai naturii, erau preocupaţi îndeosebi de elementele din mediul înconjurător, de cărămizile materiei şi de modul cum se comportă acestea. Astfel, au izolat radiul şi poloniul şi au dat naştere fenomenului de radioactivitate, un concept pe care Marie l-a impus. Datorită acestor cercetări, au fost distinşi cu Premiul Nobel în 1903. Descoperirile sale aveau să influenţeze şi investigaţiile despre atom de mai târziu, din secolul al XX-lea. Cu toate că părea, poate, că îşi aseamănă cunoştinţele, cei doi soţi se diferenţiază prin orientările sale. Astfel, Pierre Curie avea înclinaţii spre logică şi deducţie, iar Marie se ghida după inducţie, bărbatul fiind, în acest caz, fizician, iar femeia chimist. În 1934, şi fiica lor, Irene, va aduce bucurie familiei, descoperind, alături de soţul său, Frédéric Joliot-Curie, radiaţia artificială.

Între cercetare şi familie

Oameni de ştiinţă şi părinţi au fost atât cât au putut. Pierre Curie a murit în 1906, la vârsta de 47 de ani, în urma unui accident. Cu toate că a suferit în urma dispariţiei soţului, Marie a avut grijă să nu îşi neglijeze munca de cercetare, continuând această trudă cu asistenta sa, fiica Irène. Ar fi avut ocazia să fie prima femeie la Academia de Ştiinţe, dar a fost depăşită la numărul de voturi. A primit un al doilea Premiu Nobel în 1911, pentru chimie, şi a murit când avea 66 de ani, fiind grav bolnavă. Cel care i-a alcătuit discursul comemorativ a fost chiar savantul Albert Einstein: "Cea mai mare operă ştiinţifică a vieţii ei, dovada existenţei şi izolarea elementelor radioactive, îşi datorează realizarea nu doar unei curajoase intuiţii, ci şi unei dăruiri şi tenacităţi în efectuarea muncii sale de cercetare, în împrejurimi inimaginabil de dure, cum nu s-au întâlnit adesea în istoria ştiinţelor experimentale". Deşi relativ timpuriu au încetat din viaţă, cercetătorii au îmbinat o meserie ce nu dă pauze cu profesia de părinţi.