Tribuna
La o comemorare: Panait Cerna (1881-1913)
La o comemorare: Panait Cerna (1881-1913)

Viitorul intelectual s-a născut în 25 septembrie 1881 ca fiu al unui bulgar, Panait Stanciov, de profesie învățător, în localitatea Cerna din județul Tulcea. Mama, Maria, era de naționalitate română. Cursurile școlii elementare le parcurge în satul natal, liceul la Brăila și studiile superioare la Universitatea din București (mai întâi atracție spre filologie, apoi spre cele de filozofie), ispitit de vasta cultură a lui Titu Maiorescu cel care i-a fost un constant protector. Potrivit afirmației lui George Călinescu, în anii de studenție, Cerna era un tânăr șarmant, „o figură pitorească a societății studenților în litere” (Istoria literaturii române, 1982, p. 651).

La vârsta de 18 ani, poate pentru întâia dată, își face debutul literar în „Revista modernă”, cu poezia „Tristețea Leonorei”. Urmează alte două creații literare care văd lumina tiparului în „Semănătorul”: poeziile „Cătră pace” și „În peșteră”, cele care prefigurau un mare talent poetic.

La împlinirea celor două decenii de viață, Cerna tipărea în „Convorbiri literare” poeziile „Repaus” (o traducere după François Coppèe) și „Albatrosul” (tot traducere, după Charles Baudelaire) (Anul 35, 1901, nr.11-12, p. 212-213).

Primele aprecieri pozitive ale creației literare sunt exprimate de Mihail Dragomirescu, în „Convorbiri critice” din anul 1907. Doi ani mai târziu, prof. Ion A. Rădulescu-Pogoneanu (1870-1945) de la Universitatea din București, filozof și pedagog, colaborator apropiat al lui Titu Maiorescu, prezenta , la Societatea Femeilor Române din București, conferința: „Un nou poet”. În cuvântare se afirma faptul că Panait Cerna este ocupantul unui loc de frunte în literatura română, cunoscut prin colaborările sale la diverse reviste din țară. Cu această ocazie sunt prezentate câteva din creațiile lui Cerna: poeziile „10 Mai”, „Către pace”, „Spre Bucovina”, „Zile de durere”, „În peșteră”, creații ilustrative pentru puternica personalitate a autorului. Scrierile lirice ale lui Cerna sunt catalogate de către conferențiar drept „minunate” („Universul”, anul 27, 1909, nr.66, p. 5).

Calitățile indubitabile și prestația literară a tânărului Panait Cerna atrage atenția lui Eugen Lovinescu. Istoricul și criticul literar alocă acestuia un consistent studiu în cel de al doilea volum al lucrării „Critice”, apărut în 1910.

În același cotidian „Universul”, aflat sub oblăduirea celebrului Luigi Cazzavillan, se atrage atenția publicului cititor asupra unui eveniment petrecut la Curtea de Argeș. În această localitate, directorul școlii de notari P. Ștefănescu prezenta o conferință cu un titlu incitant: „Poetul Panait Cerna”.

Sunt doar câteva exemple ale receptării și aprecierii sub diverse forme, a activității literare a poetului Cerna cel care dovedea un simț sporit al responsabilității, „o ținută olimpică în fața criticilor săi, buni sau răi, cărora nu le da prea mare importanță” („Cosânzeana” , anul III, 1913, nr.23, p.308)

A colaborat la numeroase reviste și gazete ale timpului, din opera sa publicându-se mult și post mortem: „Convorbiri literare”; „Foaie interesantă”; „Revista modernă”; „Foaia populară” ; „Foaie interesantă pentru petrecere și învățătură” (Orăștie); „Flacăra”; „Almanahul Societatea| Protecția| Animalelor”; „Foaia naționaliștilor democrați din Buzău ”(Buzău); „Calendarul nostru” (Bârlad); „Rampa nouă ilustrată”; „Luptătorul”; „Alba Iulia” ; „Prometeu” (Huși) , care într-un număr din 1926 insera creația poetică a lui Goethe, „Prometeu” , în traducerea lui Panait Cerna; „Revista femeilor române” (Câmpeni) în care sunt publicate citate din gândirea și din scrierile lui Cerna, ș.a. (Marian Petcu, Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică, 2012, passim).

În anul 1912, un volum al propriilor creații în versuri, este pozitiv receptat în mediul literar și de critica vremii. La propunerea și raportul întocmit de Duiliu Zamfirescu, Cerna dobândește Premiul Academiei Române însoțit de o consistentă sumă de bani din fondul „Adamachi”.

La începutul carierei sale, Cerna se situa în postura de inamic al „Semănătorului”. Prin abilitate, Nicolae Iorga, care îl considera drept un talent remarcabil, reușește să-l atragă spre propria publicație. În paginile acesteia Cerna publică mai multe poezii. Reținem poezia „Către pace”, o realizare care prevestea pe viitorul mare poet. După încetarea apariției iorghiste „Semănătorul”, Cerna se integrează celei editate de Mihail Dragomirescu, „Convorbiri critice” patronul fiind cel care, datorită diplomației sale, îl determină în a-i deveni colaborator. Spre finalul vieții Cerna se regăsește constant în paginile revistei „Convorbiri literare”.

Demne de reținut din realizările lui Cerna sunt sonetele „Spre Bucovina” ca și cele trei „Zile de durere” prin care se deplânge soarta țăranilor moldoveni în urma răscoalei din anul 1907.

Urmare a demersurilor inițiate de Titu Maiorescu și Simion Mehedinți, Cerna dobândește o bursă de studii în Germania , țară unde avea să se pregătească în domeniul filosofiei, esteticii și al istoriei literaturii europene, toate gândite cu bătaie lungă: la finalul studiilor îl aștepta o catedră universitară de specialitate la București.

Ajuns în spațiul german, la Heidelberg, timp de un semestru, audiază cursurile lui Wilhelm Weindelbrand, filozof neokantian, reprezentant de marcă al „Școlii de la Marburg”, renumit profesor de filozofie antică. Lucrarea acestuia, Filosofia greacă. Epoca elenistă-romană, a fost publicată în traducere la Craiova, în anul 1942.

De la Heidelberg se deplasează la Universitatea din Berlin unde timp de șase semestre a fost studentul renumitului anglist , al filologului austriaco-german Alois Brandl (1855-1940), al lui Erich Schmidt (1853-1913), istoric al literaturii germane și președinte al Societății Goethe, dar și al filozofului neokantian Alois Riehl (1844-1924). După acest stadiu universitar petrecut în capitala germană, îl întâlnim la Universitatea din Leipzig, preocupat intens de limba engleză, de istorie, de literatura universală, de filosofie și estetică. S-a înarmat cu serioase cunoștințe de logică și estetică, utile și bine venite în redactarea tezei sale de doctorat. Era încântat de valoarea intelectuală a celor doi profesori filosofi: Friedrich Wilhelm Foerster (1869-1966) și, mai ales, Johannes Volket (1848-1930) care „îl avea pe Cerna foarte drag”. La acest profesor va redacta teza de doctorat intitulată „ Die philosophische Gedankendichtung” (Poezia filozofică de idei”), o lucrare caracteristică pentru Cerna. Teza a fost acceptată în cotutela profesorului Franz Ernst Eduard Spranger (1882-1963) filozof și psiholog, profesor la Leipzig între 1911-1920. Lucrarea elaborată de român a produs o impresie favorabilă asupra lui Volkelt care s-a pronunțat de următoarea manieră: „Ich bin entzückt von ihrer Arbeit” („Sunt încântat de lucrarea d-tale”). Susținerea doctoratului s-a petrecut în 25 februarie 1913, rezultatul fiind excelent!

Cerna devenise stăpân pe o adevărată cultură literară dobândită ca urmare a unei ambiții și a unei stăruințe formidabile. Manifesta o „greutate a gândirii” care impunea respect și admirație celor din jur. Era atras și îndrăgea creațiile marilor titani:

Mihai Eminescu, Percy Byssche Shelley, George Gordon Byron, Lev Nikolaievici Tolstoi. Horia Petra-Petrescu susține existența unor similitudini în scrierile lui Giacomo Leopardi și Panait Cerna.

În acest context , amintim pentru anii petrecuți în Germania, de existența unei fructuoase legături cu I.L.Caragiale, cel care a trăit ultimii ani de viață la Berlin. S-au cunoscut la București, după apariția volumului de Poezii (1910), apoi legăturile dintre cei doi se întețesc. O sinceră prietenie, o similitudine în „arta scrierii”, statornicește relația dintre cei doi scriitori. O grijă „părintească”, fără rezerve, o manifesta „nenea Iancu” față de mai tânărul său amic.

Având model lucrarea antologică realizată de Ferdinand Avenarius (1843-1896), francez de origine, poet și filozof cu cetățenie elvețiană și scrieri în limba germană, întemeietor al empiriocriticismului și al revistei „Der Kunstwart ”, intitulată „Hausbuch deutscher Lieder” (1902) operă pe care Cerna o aprecia drept „cea mai bună antologie germană” , intenționa ca împreună cu Al.Vlahuță, să întocmească o astfel de antologie românească. De asemenea, în compania lui Vlahuță, Coșbuc și Hodoș (alias Ion Gorun) se dorea reînvierea publicației „Semănătorul” cea care urma să fie pusă sub bagheta aceluiași Nicolae Iorga.

Știindu-se deficitar în ceea ce privea starea sănătății, Cerna intenționa să întreprindă un sejur în Italia, prilej cu care spera mult să-l revadă pe fostul său protector Simion Mehedinți, cel care participa la un Congres de geografie la Roma. Planuri...planuri ! Nemiloasa moarte nu-l ocolește.

Privitor la această fază a vieții lui Cerna, împărtășim cititorilor, în cele de mai jos, câteva detalii, interesante, apărute în paginile unui cotidian ieșean: decesul s-a produs în prezența unui număr redus de prieteni; o pneumonie acută a stat la baza morții, suprapunându-se unor mai vechi afecțiuni cardiace de care suferea poetul. Presimțindu-și sfârșitul, Cerna își adună puterile și expediază o telegramă bunului său prieten Romulus Cândea, avrigeanul ajuns Rector al Universității din Cernăuți și Membru corespondent al Academiei Române, cel care se afla atunci la cercetări în Arhivele vieneze. Conținutul telegramei este extrem de scurt: „Bolnav pneumonie, Cerna”. Evenimentele se precipită rapid. Grija deosebită pe care i-o arătau fiica lui Dobrogeanu-Gherea și soțul acesteia dr. Zarifopol, nu-i salvează viața. Publicația ieșeană consemna: „Știrea morții lui Cerna a produs printre românii din Viena, în special în sânul tinerimii, o profundă impresie și unanime regrete la moartea celui care promitea să devină o stea a poeziei române”. („Mișcarea”,anul V, 1913, nr.74 din 20 aprilie – articolul : Poetul P.Cerna).

Decesul a căzut ca o bombă asupra contemporanilor. Sub titlul „Moartea poetului Panait Cerna”, ziarul „Adevărul” consemna în paginile sale: „O veste tristă ni se anunță din Lipsca (Leipzig-n.n.L.G.): Joi seară a murit acolo talentatul poet Panait Cerna ”. În acest oraș din Saxonia , în urmă cu doar o lună, își luase doctoratul în filosofie. În continuare , aceeași publicație sublinia: „ Cu Cerna se stingea practic unul din cei mai talentați poeți contemporani ai noștri. Prietenii și admiratorii deplângeau sincer uriașa pierdere, prea timpurie, a poetului Cerna”.(„Adevărul”, anul XXVI, 1913, nr. 8456, p. 2)

Rezumând, pentru aprecierea întregii munci a celui dispărut din viață la doar 32 de ani, facem apel la deviza lui Marcus Fabius Quintilianus (sec.I d.Hr) : „Non multa, sed multum!”, dar și la straniul joc de cuvine enunțate de Horia Petra-Petrescu: „Cerna! Ne-a lăsat cu inima cernită”. Demostene Botez îl diviniza prin versurile:

„Un gigant ai fost pe-o lume plină numai cu pitici,

Un luceafăr singuratic, între-atâția licurici.”

Dr. Lucian Giura

 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA