Tribuna
PNL
Horst Klusch, părintele ceramicii transilvănene
Adrian POPESCU
2064 vizualizari
Horst Klusch, părintele ceramicii transilvănene
Casa Artelor se pregăteşte de un nou eveniment cultural, găzduit de Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”. „Strădaniile colecţionarului. Pasiuni... amintiri... idealuri... cărţi... obiecte” este titlul expoziţiei care reuneşte obiecte de patrimoniu adunate în timp de un pasionat al culturii populare autentice. Colecţionarul la care ne referim nu este unul oarecare ci etnograful Horst Klusch
Mirajul etnografiei şi al folclorului
Horst Klusch s-a născut la 12 mai 1927. Calităţile profesionale - de excepţie - le-a cultivat în urma unei educaţii serioase primite la Liceul Brukenthal, Şcoala Pedagogică, dar şi la Facultatea de Fizică şi Chimie a Universităţii din Bucureşti. Atras de tânăr de mirajul etnografiei şi al folclorului, Klusch se dovedeşte un înfocat cercetător, care şi-a focalizat interesul -evident- spre: ceramică, portul popular, meşteşuguri şi obiceiuri tradiţionale. Este autorul unor importante studii, considerate de referinţă pentru cei ce studiază arta olăritului transilvan, olăritului popular românesc, a celui săsesc şi maghiar. Portul popular din judeţul nostru, arta aurarilor, tehnica şi simbolistica cahlelor vechi au fost alte teme pentru care a dedicat numeroase volume şi a pledat pentru aceste teme în importante simpozioane şi conferinţe de profil. Dacă ar fi să trecem în revistă activitatea profesională nu putem omite implicarea sa în calitate de membru fondator al Cercului de colecţionari ceramişti din Sibiu şi al Asociaţiei Folcloriştilor şi Etnografilor din Sibiu, membru al Cercului de studii privind ceramica europeană, fondator al Muzeului Sătesc din Cisnădioara şi al Muzeului de Istorie a Ţesutului din Cisnădie.

La 86 de ani

La 86 de ani, Horst Klusch este încă o prezenţă activă în viaţa socială şi culturală a Sibiului, iar expoziţia din 12 aprilie 2013 ne certifică această calitate. Evenimentul a fost posibil şi datorită curatorului, muzeograf Karla Roşca. Organizatorul şi-a propus nu numai să aducă în faţa publicului piese din colecţia particulară - Horst Klusch, piese de o deosebită valoare istorică şi documentară: ceramică decorativă, icoane pe sticlă, pipe din spumă de mare, mobilier pictat, candelabre din alamă, obiecte din cupru şi fier, sticlă transilvăneană ci şi de a aduce cuvenita recunoştinţă celui pe care apropiaţii îl consideră ca fiind "tatăl" olarilor din România, celui care a iniţiat şi prima ediţie a Târgului olarilor din Sibiu (1968), celui care a devenit membru al Cercului de Cercetare a Ceramicii Europene (Regensburg / Düsseldorf). Ar mai fi de semnalat un aspect inedit, pe care sperăm că etnograful Horst Klusch va aminti la ora vernisajului, anume că a fost invitat la Zell an der Pram, în Austria, să conducă cursuri privind tehnicile de pictare a ceramicii, context în care poate pomeni şi ceva din experienţa domniei sale în calitate de iniţiator a două mari târguri de ceramică, cel al olarilor din Diessen am Ammersee (1980) şi al olarilor din Klagenfurt (2000).




comentarii
1 comentarii

Un sas serios, pasionat si devotat nu ca altii care se baga in politica damboviteana rau mirositoare pina-n gat.
tembelescu
12.04.2013 10:26
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica