Tribuna
PNL
Ziua Porţilor Deschise, la Primăria Copşa Mică
Vasile ANTIPA
1613 vizualizari
Ziua Porţilor Deschise, la Primăria Copşa Mică

Vineri, 16 octombrie, la ora 9, preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit şi elevii Şcolii Gimnaziale Copsa Mica, clasele pregătitoare, respectiv clasa a II a, au vizitat Primăria oraşului Copşa Mică. Cei aproximativ 80 de prescolari si elevi, însoţiţi de doamnele educatoare şi învăţătoare au fost oaspeţii angajaţilor din Primărie, care le-au explicat care este rolul fiecărui compartiment şi care sunt serviciile de care se pot folosi contribuabilii. Ghid şi gazdă le-a fost primarul Daniel Tudor Mihalache, care i-a însoţit pe micii vizitatori în turul lor, prezentându-i pe aceştia funcţionarilor. Atracţia deosebită a copiilor a fost îndreptată către cabinetul Primarului, unde au vrut neaparat să fie fotografiaţi la biroul acestuia.
După turul primăriei preşcolarii şi elevii s-au îndreptat spre sediul SMURD şi sediul SVSU, unde au fost întâmpinaţi de şeful Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Dan Vasiu, care le-a prezentat acestora un film de informare privind modalităţile de alertare în situaţii de urgenţă (inclusiv numărul unic 112), prevenirea, stingerea incendiilor, prezentarea celor două servicii, iar al doilea film a avut ca temă, cum ar trebui să reacţionezi în situaţia producerii unui cutremur, iar la sfârşit le-a înmânat micuţilor ecusoane metalice cu stema pompierilor voluntari Copşa Mică.
După turul prin instituţie, micii şcolari au fost rasplatiti cu bomboane, fursecuri şi suc pentru rabdarea de care au dat dovadă.  






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica