Tribuna
PNL
Zeci de bolnavi şi bătrâni îngrijiţi într-o clădire nouă, la Sălişte
Sorana MAIER
12514 vizualizari
Zeci de bolnavi şi bătrâni îngrijiţi într-o clădire nouă, la Sălişte
Un corp nou de clădire a fost construit la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Sălişte, sporind capacitatea centrului cu 43 de locuri. Conducerea Consiliului Judeţean a inaugurat ieri clădirea realizată cu finanţare europeană. La nivelul întregului judeţ sunt câteva astfel de unităţi în care sunt îngrijiţi bolnavi cronici, bolnavi în fază terminală sau persoane care nu se mai pot descurca singure.
Unitatea de Asistenţă Medico-Socială (UAMS) din Sălişte are 43 de locuri în plus, după ce a fost construit un nou corp de clădire unde sunt amenajate spaţii moderne şi care dispun de toate dotările.
Investiţia, în valoare de 2,7 milioane lei, a fost realizată printr-un proiect cu finanţare europeană, depus de Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află UAMS Sălişte.
În noua clădire construită sunt 19 saloane, toate prevăzute cu grupuri sanitare proprii, la parter se află cabinetul medical, sala de tratament şi morga, iar la etaj şi mansardă au fost prevăzute câte o sală de mese şi cabinetele asis­tentelor.
Prin intermediul proiec­tului au mai fost achi­ziţionate 45 de paturi acţionate electric, 43 de noptiere, 51 de dulapuri, 8 dulapuri medicale, 12 dulapuri pentru acte, 10 birouri, 69 de scaune şi 12 mese.
„Această investiţie este un câştig pentru judeţul Sibiu, pentru persoanele vârstnice defavorizate, persoane cu handicap sau persoane aflate în faza terminală a vieţii. Aici la Sălişte, pacienţii care se vor interna bene­ficiază de cele mai bune condiţii de cazare şi de servicii medico-sociale la standarde europene. Con­siliul Judeţean Sibiu este în continuare preocupat să atragă fonduri pentru reali­zarea de centre medico-sociale în întreg judeţul, astfe­l încât toate persoa­nele aflate în nevoie să poată să primească îngrijire medicală şi asistenţă socială, în acest demers Mitropolia Sibiului fiind un partener cu mare impact”, a declarat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Sălişte.
Cindrea a spus că luni va avea loc o întâlnire la Consiliul Judeţean şi vor sta­bili nevoia reală de unităţi de asistenţă socială la nivelul judeţului. Preşe­dintele Consiliului Jude­ţean Sibiu este de părere că trebuie dezvoltate serviciile de îngrijire la domiciliu pentru că în acest fel sunt degrevate unităţile de asis­tenţă, iar vârstnicii, spre exemplu, nu mai sunt nevoiţi să îşi părăsească locuinţele.
Contractul de finanţare, în valoare de 2.753.808,97 lei  fără TVA, a fost semnat în luna septembrie 2010, iar lucrările au început în 2011, fiind executate de asocierea de ofertanţi SC Adrisib Con SRL şi SC Floda Grup SRL, valoarea contractului fiind de 2.379.008,53 lei fără TVA, a explicat Ioan Banciu, vicepreşedintele CJ.

614 lei pe lună

Acum, în Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Sălişte sunt internate 60 de persoane provenite din tot judeţul Sibiu, iar pentru cele 43 de locuri nou create au fost deja înre­gistrate 46 de dosare. Practic, primii pacienţi vor intra în noile saloane după data de 15 mai.
Taxa lunară pentru inter­nare este de 614 lei, care se reţine din pensie. Din totalul de 60 de persoane aflate în prezent la UAMS Sălişte, doar 37 plătesc integral taxa, restul fie nu au venit, fie plătesc doar parţial, costurile fiind su­portate de către aparţi­nători.
Pentru internarea în Uni­tatea de Asistenţă Medico-Socială din Sălişte este nevoie de recomandarea de internare făcută de medicul specialist, cererea de solicitare a internării, completarea unei grile de evaluare medico-socială  de către asistentul social, care, de asemenea, întoc­meşte şi planul de inter­venţie.
Iordan Nicola, secretarul judeţului, spune că aproxi­mativ 45 - 50 la sută din bugetul instituţiei reprezintă costurile serviciilor sociale şi ale prestaţiilor sociale, iar în ţări precum Franţa aceste servicii ajung să însemne şi 60% din bugete.
"Este vremea ca vârstnicii să fie îngrijiţi cu demnitate. Principiul după care funcţio­năm este foarte simplu, facem tot ce se poate pen­tru pacienţii noştri, dar nimic din ceea ce pot face singuri", a spus dr. Ioan Chera, directorul UAMS, explicând că în noua clădire există şi un spaţiu generos pentru activităţi diverse, unde pacienţii se pot întâlni şi cu preotul sau cu psihologul.
Chera spune că judeţul SIbiu se situează între primele din ţară la numărul de astfel de unităţi.





comentarii
12 comentarii

Initiere proiect si realizare 85% Bottesch. Finalizare si taiere panglici ...
Proiect Bottesch
13.04.2013 08:34
Acolo(si in cel din centrul Salistii) a trait tatal meu ~7 ultimi ani ai vietii. Felicitari D-lui Dr.Chera si a celor care au muncit pentru realizarea centrului.
vasile comsa
13.04.2013 09:49
Se coscoveste vopseaua deja pe fatada cladirii....
Aceasta ,,calitate" romaneasca este arhicunoscuta, nu-i asa ?
Dar este laudata de numai-numai.....
germanicus
13.04.2013 11:23
Asteptam proiecte proprii,domnule Cindrea!
Gica Contra
13.04.2013 11:31
Cindrea taie panglicile proiectelor demarate de altii.Peste 4 ani in campanie electorala,o sa se laude cu cate realizari a avut in madatul lui.Sibienii o sa-l voteze..si tot asa....
Vox populi
13.04.2013 12:48
BAAA nu va mai luati de cindrea! are si el proiecte proprii de ex . sa taca malc la aberatiile lui nita cu romgaz si transgazul la bucuresti :)
victor
13.04.2013 22:18
Da primaru unde e? Nu credeti ca trebuia invitat?
nedumeritul
14.04.2013 13:44
dar cu ce a participat primarul navetist Racuciu ca sa fie invitat, sau numai ca ii in aceeasi gasca cu dr Chera, Nelu Domnar, Ariton, Tica Domnar si mafia lemnului din Saliste?
salistean
14.04.2013 18:20
DR. Chera un OM deosebit felicitari si la mai mare.
v radu
14.04.2013 20:46
cand fostul primar Banciu a inceput constructia noului spital Dr Ghera si gasca lui au barfit tot timpul ca-i muta din centrulorasului din acel spatiu insalubru unde a functionat inainte spitalul in camp,acum s-e lauda ideile si cu realizarile facuta de Banciu desi ar trebui sa-i multumeasca ca de la fiecare batrin internat el isi i-a SPAGA
ela
15.04.2013 08:39
am un batran de 84 ani,este bolnav de altzeimer,pot sa il internez la dumneavoastra in centrul de primire bolnavi.
ioan
17.04.2013 13:08
Bună ziua! Am o întrebare la dv am pe tata care este bolnav ,Și vrem săl internă la dv! Cum să procedăm!
MARIA
13.01.2021 13:59
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica