Tribuna
PNL
Trei proiecte de hotărâre pentru şedinţa extraordinară a Consiliului Local Avrig
Dan FRÂNCU
1656 vizualizari

A trecut deja mai bine de o jumătate de an de când la Consiliul Local şi Primăria Avrig se discută despre organizarea unei noi ediţii a “Nunţii de Aur”, manifestare în cadrul căreia ar trebui premiate cuplurile avrigene ce au împlinit 50 de ani de la căsătorie.
Chiar dacă, în cursul lunii martie a acestui an, legislativul local avrigean a adoptat o hotărâre prin care a aprobat premierea familiilor ce au ajuns să sărbătorească “Nunta de Aur” şi a stabilit ca premiul ce va fi acordat fiecărui cuplu să fie în sumă de 300 de lei, până în acest moment, în ciuda numeroaselor şi diverselor încercări, nu a fost găsită soluţia de finanţare a acestui eveniment.
O nouă încercare de deblocare a acestei situaţii este concretizată prin proiectul de hotărâre privind premierea “cuplurilor de aur”, ce va fi supus dezbaterilor şi aprobării Consiliului Local Avrig în cadrul şedinţei extraordinare programată pentru joi, 8 octombrie, începând cu ora 16.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, aleşii locali avrigeni vor avea pe ordinea de zi încă două proiecte de hotărâre importante, referitoare la aprobarea  unor acte adiţionale la statutul şi actul constitutiv al ADI ECO SISTEM AVRIG şi a actului adiţional de modificare a contractului de delegare a serviciului de salubrizare către operatorul GOA S.A. şi încheierea unui acord de parteneriat în vederea finanţării de către Consiliul Local Avrig a Festivalului “Toamnă barocă la Avrig”.  

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica