Situaţie critică: Plouă în sala de sport a unui liceu din Mediaş. Apa ajunge în vestiare şi toalete
Situaţie disperată la Colegiul Tehnic Mediensis Mediaş. La respectiva unitate de învăţământ din oraş, sala de sport se prezintă în condiţii nu tocmai bune pentru desfăşurarea orelor de sport. Astfel, atunci când plouă, apa ajunge peste tot în sala de sport. Dezvăluirea a fost făcută chiar de primarul Mediaşului, Teodor Neamţu, care a spus că a descoperit întâmplător această situaţie şi a observat că plouă prin acoperişul sălii de sport în vestiare, în grupurile sanitare şi în sală. Edilul şef al Mediaşului a afirmat că se impune o rectificare urgentă a bugetului local pentru a aloca bani în vederea refacerii acoperişului sălii de sport de la Colegiul Tehnic Mediensis, dar şi de la Şcoala Gimnazială numărul 8, unde sunt de asemenea necesare intervenţii la acoperiş. "Am avut o surpriză colosală în sens negativ când am fost întâmplător la Colegiul Tehnic Mediensis Mediaş şi am intrat în sala de sport care este practic acoperită cu o sită. Curge apa peste tot, inclusiv în vestiare şi grupurile sanitare. Acolo este absolut necesar să se intervină. De asemenea, acolo sunt necesare intervenţii şi la acoperişul şcolii. Acelaşi lucru este necesar şi la Şcoala Gimnazială numărul 8, să intervenim la acoperiş", a spus primarul Teodor Neamţu.
Oamenilor le este extrem de dificil să CEARĂ AJUTOR, când ei de fapt au nevoie, doar de puțin sprijin din...
Oamenilor le este extrem de dificil să CEARĂ AJUTOR, când ei de fapt au nevoie, doar de puțin sprijin din...
IPJ Sibiu anunţă că sâmbătă, în jurul orei 15.30, a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul...
IPJ Sibiu anunţă că sâmbătă, în jurul orei 15.30, a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul...
De puțin timp, în Tălmaciu a fost demarată procedura pentru crearea Structurii comunitare consultative pentru prevenirea separării copilului de familie....
De puțin timp, în Tălmaciu a fost demarată procedura pentru crearea Structurii comunitare consultative pentru prevenirea separării copilului de familie....
Valabilitatea Planului Urbanistic General al orașului Avrig și a Regulamentului Local de Urbanism, aprobate în urmă cu 10 ani prin...
Valabilitatea Planului Urbanistic General al orașului Avrig și a Regulamentului Local de Urbanism, aprobate în urmă cu 10 ani prin...
„Micul artist” este tema ediției din acest an a Concursului județean „Jocurile copilăriei”, organizat de Clubul Copiilor Avrig (structură a...
„Micul artist” este tema ediției din acest an a Concursului județean „Jocurile copilăriei”, organizat de Clubul Copiilor Avrig (structură a...
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
17.05.2024
SADU, TOCILE, Strada DEALUL VIILOR - parţial
09:00 – 13:00
2.
20.05.2024
SIBIU, Calea ŞURII MICI
09:00 – 15:00 ...
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
17.05.2024
SADU, TOCILE, Strada DEALUL VIILOR - parţial
09:00 – 13:00
2.
20.05.2024
SIBIU, Calea ŞURII MICI
09:00 – 15:00 ...