Tribuna
PNL
Mai sănătos, mai simplu şi mai ieftin, cu Tribuna
Să trişezi în bucătărie? Cum să nu se poată?
Alexandra CHEŞCU
2815 vizualizari
Să trişezi în bucătărie? Cum să nu se poată?

"Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă" sau "Timpul costă bani" sunt două dintre vorbele de "duh" care, incredibil, dar adevărat, reuşesc să îşi facă loc în bucătărie. Crearea de mâncăruri, bucătăritul, cu alte cuvinte, ori îţi place, ori nu, şi dacă pentru unii se transformă într-o pa­siune, pentru alţii nu există corvoa­dă mai mare. Dincolo de aceste două aspecte şi de sentimentele de dragoste-ură pe care le stâr­neşte, gătitul poate fi greu chiar şi pentru pasionaţii de bucătărie şi de reţete. Care atunci când vin obosiţi de la muncă se confruntă cu o ră­ceală sau pur şi simplu n-au chef de gătit se trezesc, dacă au copii şi familie, în faţa unei situaţii aparent fără ieşire.
Pentru bucătărit îţi trebuie timp. Asta e clar. Însă, tocmai pentru cei care vor să câştige ceva minute în plus într-o zi fără chef, de astenie, am adunat mai multe sfaturi. De trişat în bucătărie.

*ţine-le la îndemână - avantajul unei bucătării mai mici este acela că ajungi rapid la toate ustensilele, deci masa e gata mai repede. Cu toate acestea, dacă viaţa te-a "no­rocit" cu o bucătărie mare, ai grijă, când te apuci de gătit să ai cuţitele, furculiţele, bolurile, mirodeniile şi oalele cât mai aproape, pentru a nu pierde timpul căutându-le;

*plănuieşte-le din timp - cam ce vrei să mănânci timp de vreo trei zile, pentru a-ţi face provizii din timp şi pentru a merge la fix cu fiecare masă. Păstrează doar alimentele peri­sabile ca fructele şi legumele pentru cumpărături de ultim moment.

*îmbogăţeşte-ţi cămara
- unul dintre secretele unei mese rapide este cămara, care pentru a-şi atinge scopul e musai să fie bine aprovi­zionată. Ai grijă să îţi reîmprospătezi periodic stocul de conserve cu roşii, mazăre, porumb, fasole sau paste  care se pot transforma oricând, rapid, într-o masă gustoasă;

*la frigider cu ele - aşa cum e mu­sai să ai o cămară bogată, varianta e valabilă şi în cazul con­gelatorului. Ţine acolo tot ce poate fi congelat, începând cu carnea, fasolea verde şi continuând cu batoanele de peşte sau pizza, semipreparate, ori aluatul foietaj, care pot fi scoase la lumină într-o zi în care n-ai chef şi timp de elaborat reţete;

*vafe, prăjituri şi bunătăţi - de la frigider sau când ai chef de preparat vafe, prăjituri sau alte bunătăţi, fă mai mult din fiecare porţie şi în­gheaţă surplusul. Aşa vei avea multe de pus pe masă de la îngheţ, într-o zi neagră;

*pregăteşte totul din avans - adică înainte de a da drumul fo­cului, taie, curăţă, spală, desfă, spar­ge ouăle şi pregăteşte-ţi ingredientele. Aşa le vei avea pe toate la îndemână şi nu vei mai pierde timp preţios cu fuga între aragaz şi blatul de lucru;

*harnic ca un robot - în vremuri moderne parcă nimic nu e mai bun pentru câştigat timp ca un robot de bucătărie. Odată pus în funcţiune, el te ajută să tai şi să mărunţeşti totul cât ai spune "apasă", "apasăăăă..." (butonul);

*spală vasele în timpul gătitului - adică în timp ce se sotează legumele, de exemplu, sau fierbe sosul, spală rapid cuţitele, dogurile de lemn, bolurile şi farfuriile pe care le-ai folosit până atunci. Îţi vei mulţumi mai târziu, când, cu burta plină, n-o să mai ai chef să dai piept cu un munte de vase;

*preîncălzeşte - apa şi cuptorul intră în această categorie. Adică dacă vrei ca prăjitura sau friptura să se facă mai repede, asigură-te că dai drumul cuptorului în momen­tul în care te apuci de gătit. La fel e şi cu apa: dacă vrei să fiarbă mai repede, pune-o în oală gata caldă.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica