2. Vă spuneam în articolul de săptămâna trecută că nu trebuie să ne mire lipsa de armonie din societatea actuală, pentru că, în România, de când există, n-a fost niciodată pace sub măslin, mai ales în lumea politicienilor, a scriitorilor, a gazetarilor. Voi continua să vă dau exemple mai vechi şi mai noi.

În 1957, Valentin Lipatt (1923-1999), diplomat, fratele celebrului muzician Dinu Lipatti, publica un pamflet intitulat "Un filozof al minciunii", din care citez: "Dl. Cioran, care declară că ar fi de origine română (sic!), se ocupă şi de poporul nostru (n.n. - în cartea "Ispita de  a trăi"). Dumnealui scrie: "Urându-i pe ai mei, urându-mi ţara şi ţăranii ei atemporali, îndrăgostiţi de toropeală şi crăpând de stupizenie, mă ruşinam că mă trag din ei, îi renegam". Ce bine că domnul Cioran, nefiind patriot, nu a luat nimic din pământul ţării pe papucii dumisale. Ce bine că dl. Cioran a devenit, pe socoteala lui, filozof parizian! Mai scrie dl. Cioran încă o ispită, două, trei. Dacă ţi se plăteşte, e păcat să n-o faci. Spor la lucru! Noi ne vedem de treburile noastre de popor inexistent, clădim o ţară nouă, cu oameni noi (...)" Bineînţeles că Emil Cioran nu a răspuns, fie că nu a citit ce-a scris V.L., fie că nu l-a băgat în seamă.

Ileana Vulpescu (n. 1932), prozatoare, publică în 2001 eseul "Mitologicale monarhice": "Din 1990 încoace, în fiecare an, cercurile monarhice din România s-au întrecut în a elogia măreaţa zi de 23 August 1944, cu evidenta intenţie de a-l ridica pe fostul Rege Mihai I la rangul de mare personalitate istorică de talie internaţională. Ex-Regele Mihai este incontestabil un personaj pe care istoria nu-l poate ignora, dar de aici până la a transforma în zi de glorie cea mai sinistră zi din istoria Ţării numai de dragul de a ridica în slăvi un fost rege e drum lung, exagerat şi nerelevant. Fostul suveran, pe atunci "cap al oştirii" şi Mareşal al României a capitulat necondiţionat în faţa Uniunii Sovietice, a trimis în prizonierat 130.000 de ostaşi români care au ajuns în Siberia, şi-a trădat camaradul de arme, MareşaIul Ion Antonescu, predându-l agenţilor Moscovei (...)"

Cam are dreptate doamna Vulpescu.

Răzvan Codrescu (n.1959, Bucureşti), poet, gazetar, traducător, publică în 1996 articolul "Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici". Citez: "(...) Cu dl. Patapievici se întâmplă ceva. Pentru că una este să fii "democrat", "internaţionalist", "progresist" etc. şi cu totul altceva să secretezi (şi să faci publice) fraze precum aceasta: "Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră, el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării... " S-a zis că dl. Patapievici n-ar fi român. Cine ştie, poate că ar trebui să-l privim la raze X. În orice caz, dl. Patapievici e supărat pe orice aparenţă naţională, pe natura "dată", pe respectul ortodox al "firii", pe lumea lui Dumnezeu, în care unul ca dumnealui n-are loc să-şi exercite "libertatea". Psihiatrii se vor pricepe mai bine să-l diagnosticheze. Noi l-am numit "un biet om necăjit", căruia creştineşte ar fi să-i plângem de milă".

Spaţiul mă obligă să mă opresc aici. Voi încheia spunând că, de-a lungul istoriei noastre, iubirea, toleranţa, frăţia au fost sentimente mai rar detectabile decât ranchiuna, invidia, trădarea, care pot fi surprinse în aceste ieşiri la rampă. Şi, ţineţi seamă că nu i-am indexat pe Pamfil Seicaru, Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu şi mulţi alţii.