Tribuna
PNL
Semnal editorial
"O carte despre filosofia existenţei şi rosturile eterne ale fiinţei gânditoare"
N. I. DOBRA
1255 vizualizari

Ion (John) Halmághi s-a născut la 20 XII 1918, în oraşul american Alliance, Ohio, unde se stabiliseră părinţii lui plecaţi din Scoreiu şi s-a prăpădit la Sibiu, în 16 II 2009. A avut o existenţă agitată, punctată cu momente de mare satisfacţie, dar şi cu destule suferinţe, dacă am pune la socoteală doar cei 15 ani de temniţă la Jilava şi la Aiud (1949-1964). Prin 1924, românii dezrădăcinaţi au revenit în ţară, în satul natal al părinţilor, Scoreiu. A urmat şcoala primară şi Liceul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, Facultatea de Filosofie din Bucureşti, cu dascăli de elită precum Dimitrie Gusti şi Traian Herseni, făcând parte din echipele studenţeşti de
sociologie, dar şi aderând la mişcarea legionară.
După eliberarea din închisoare, după multe tergiversări şi şicane, a reuşit să emigreze în America, în 1965, urmat fiind de soţie în 1966. Acolo a făcut carieră universitară şi jurnalistică, ţinând o strânsă legătură cu grupul intelectualilor exilului românesc: Mircea Eliade, Horia Stamatu, Vintilă Horia, George Uscătescu etc. În 1997 a revenit în ţară, la Sibiu.
Dar mai multe despre personalitatea lui Ion (John) Halmághi, activitatea lui pe multiple planuri, relaţiile sale din ţară şi străinătate, puteţi afla din cartea-dialog "Cu Ion Halmághi, prin istoria asumată" (Editura Tipo Moldova, Colecţia Opera Omnia, Iaşi, 2013) de Mihai Posada (colegul nostru care, într-un fel de "cuvânt înainte", spune: "(...) Consideraţiile actuale asupra ultimilor 70 de ani şi comparaţiile cu prezentul, condimentate cu experienţa nord-americană şi viziunea mondială a concepţiei politice de care dispune partenerul dialogului ce formează substanţa volumului, dau o calitate şi o savoare aparte unei cărţi despre filosofia existenţei şi rosturile eterne ale fiinţei gânditoare, din perspectiva respectului absolut şi a veneraţiei trăite,
asumate, pentru patrie, neam şi credinţă,
ca valori imanente".
În cursul dialogului dintre Ion Halmághi şi Mihai Posada, purtat în mai multe reprize, apar numeroase personalităţi şi personaje, pe care le-a cunoscut sau cu care a avut relaţii strânse "nea Geani" (cum îi spuneau apropiaţii la vârsta senectuţii), dacă ar fi să îi amintesc doar pe: Traian Herseni, Miron Constantinescu, P. P. Negulescu, Părintele Gh. Calciu, Viorel Trifa, Bartolomeu Anania, Sorin Pavel ("cel mai deştept filosof român"), Mircea Sântimbreanu, Mircea Eliade, Adrian Păunescu, Radu Mironovici, Petre Tuţea, Horia Sima etc. Temele şi subiectele abordate sunt dintre cele mai variate, meritul lui Mihai Posada fiind acela că ştie cum "să-l tragă de limbă" pe venerabilul interlocutor (avea peste 80 de ani), iar acesta nu s-a lăsat mult rugat să spună ce ştie. Şi a ştiut multe.
Volumul "Cu Ion Halmághi prin istoria asumată" are sumedenia de calităţi ale genului, cititorul aflând de toate de la un om umblat şi
implicat în istoria şi politica trecută şi prezentă.




comentarii
2 comentarii

Nu se spune cat costa cartea,nr. de pagini,editura,unde se gaseste. Ar fi foarte bine sa fie organizata o lansare a acestei carti,dl. Halmaghi a fost o personalitate a orasului.
Cun O. Scut
04.01.2014 16:50
Exact, unde gasim cartea ?
www
04.01.2014 21:48
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica