Tribuna
PNL
"Muzeul chitarelor" pentru Tălmaciu
Adrian POPESCU
5569 vizualizari

Cu toate că Tălmaciul este căutat pentru "Rezervaţia botanică" - o întindere de 20 ha, situată la 430 m altitudine - numărul vizitatorilor nu a relansat serviciile turistice locale. În aceste condiţii, muzicianul Viorel Cordoş - după succesul repurtat cu cele peste 100 de chitare expuse la Muzeul Brukenthal şi la Palatul de Vară din Avrig - a decis să deschidă "Muzeul Chitarelor din Tălmaciu", un obiectiv unic în România, pentru care are nevoie şi de sprijinul administraţiei locale. Despre acest demers colecţionarul Cordoş spune: "Deţin o colecţie unică în România şi în UE. Este vorba de peste 100 de chitare valoroase, create de lutieri ce au activat între anii 1800 - 1980, pe care le-am achizitionat din România, Suedia, Italia, Franţa, Austria şi Germania. O parte dintre acestea sunt piese de muzeu, precum: Hauser, Silvester, Donald, Framus, Ofner, etc. De exemplu, o chitară Hermann Hause are ca preţ de licitaţie peste 21.000 de euro. În acest muzeu, pe care îl propun tălmăcenilor, vizitatorii pot urmări evoluţia chitarei, a formelor şi performanţelor ei, de-a lungul timpului. În plus, dacă o să am sprijinul necesar, vom expune afişe de concert, fotografii cu virtuoşi chitarişti, partituri muzicale etc. Pe un ecran panoramic vom proiecta imagini legate de istoria chitarei, filme cu solişti chitarişti, retrospective din concerte. Dorim să mai lansăm în Tălmaciu şi Festivalul trubadurilor ".




comentarii
16 comentarii

Foarte frumoasa ideea.Asteptam solutii de administratia locala.
ionel
13.04.2013 08:37
Exceptionala ideea prin originalitatea si valoarea sa. Felicitari am sa trec prin Talmaciu pt. a vizita muzeul.
chitarist batran
13.04.2013 13:09
SUNT OM DE AFACERI DIN BUCURESTI INTERESAT DE UN PARTENERIAT CULTURAL CU INITIATORII POT FI CONTATCTAT PE ADRESA edmond/gmail.com
Edmond
13.04.2013 18:54
Stati linistiti ca nu este chiar asa
tica
14.04.2013 01:57
Stati linistiti ca nu este chiar asa
tica
14.04.2013 01:57
Adriane, inainte de a-l face vedeta pe acest individ, mai bine te interesai mai temeinic. Tipul e vai de capul lui, un infatuat si un parvenit, daca ajungi sa-l cunosti mai bine ti-e mila de el. De fapt, ajunge sa-i vezi "casa" pentru a-ti face o idee despre om. Totul e doar o facatura, omul e in cautare de ceva bani si atat... Chiar, unde e acest muzeu in Talmaciu? Poza alaturata e de la Palatul Brukenthal Avrig!!! TOTUL E O DIVERSIUNE!
Danciu
14.04.2013 11:34
Rog pe cel care are colectia si care"a decis să deschidă -Muzeul Chitarelor din Tălmaciu", "pe care
Edmond
14.04.2013 20:15
Danciule,Muzeul National Brukenthal si Palatul Brukenthal ,Resedinta de vara a baronului de la Avrig, nu organiza aceste expozitii cu colectia acestui om daca era asa cum scri tu
Invidiosul
15.04.2013 12:07
Chiar in Talmaciu cauta sa faca rost de bani Danciule ? Nu crezi ca poate sa-si deschida in Sibiu sau alt oras vizitat de foarte multi turisti ? Esti orb, penibil si caraghios.Acest om respecta locul unde a vazut prima data Lumina
Invidiosul
15.04.2013 12:20
Da, ''mister'' danciule, trebuie sa ne fie mila de cineva care detine o asemenea Colectie, de casa Lui ,nu mai vorbim de cum arata la cei 55 de ani. Sti,iti propun sa-l faci de ras pe acest Individ pe care l-ai declarat tu insuti Vedeta,punand aici fotografia ta cu aliura de cavaler. Ce zici ?
Nefertiti,Zeita frumusetii
15.04.2013 15:42
Da, ''mister'' danciule, trebuie sa ne fie mila de cineva care detine o asemenea Colectie, de casa Lui ,nu mai vorbim de cum arata la cei 55 de ani. Sti,iti propun sa-l faci de ras pe acest Individ pe care l-ai declarat tu insuti Vedeta,punand aici fotografia ta cu aliura de cavaler. Ce zici ?
Nefertiti,Zeita frumusetii
15.04.2013 15:42
Da, ''mister'' danciule, trebuie sa ne fie mila de cineva care detine o asemenea Colectie, de casa Lui ,nu mai vorbim de cum arata la cei 55 de ani. Sti,iti propun sa-l faci de ras pe acest Individ pe care l-ai declarat tu insuti Vedeta,punand aici fotografia ta cu aliura de cavaler. Ce zici ?
Nefertiti,Zeita frumusetii
15.04.2013 15:42
ROMANIA
JUDETUL SIBIU
ORASUL TALMACIU
CONSILIUL LOCAL
HOTARAREA NR.10/2007
privind repartizarea unor locuinte in Talmaciu II
CONSILIUL LOCAL TALMACIU intrunit in sedinta ordinara din data de 25.01.2007;
Analizand proiectul de hotarare initiat de primarul orasului Talmaciu;
Avand in vedere raportul nr.630/2007 intocmit de asistent social din cadrul Primariei Orasului
Talmaciu prin care se propune repartizarea locuintelor din Talmaciu II, ramase libere , repectiv locuinta
situata in cladirea Scolii , formata din 2 camere in suprafata de 33,2 mp(care a apartinut fam.Tufis
Ioan) si respectiv locuinta formata din 2 camere in suprafata de 35 mp,situata in Talmaciu II , bl.12,
ap.48, (a d-nei Munteanu Aurelia care a decedat); precum si expunerea de motive a primarului orasului
Talmaciu;
Avand avizele comisiilor de specialitate, avizul comisiei sociale care propune repartizarea celor
doua locuinte fam. Cordos Viorel astfel: locuinta care a apartinut fam.Tufis Ioan, d-lui Cordos Viorel,
cu concubina si fetita lor minora iar locuinta care a apartinut d-nei Munteanu Aurelia celor doi copii
majori ai acestuia respectiv, Cordos Giacomino si Cordos Alexandra.
In baza art.21 din Legea 114/1996 -legea locuintei, modificata si completata si a OG 40/1999
privind protectia chiriasilor;
In temneiul art.38 alin.2 litera d raportat la alin.6 pct.17 , art.46 alin.1 si art.120(7)alin.1 litera b
din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, modificata si completata cu Legea
nr.286/2006,
HOTARASTE
Art.1-Se repartizeaza locuinta din Talmaciu II situata in cladirea Scolii , formata din 2 camere in
suprafata de 33,2 mp(care a apartinut fam.Tufis Ioan ) d-lui Cordos Viorel, nascut la data de
30.07.1958, cu domiciliul legal in Talmaciu II, nr.7, posesor a CI seria SB195699, concubinei acestuia
d-na Mastraghin Monica, nascuta la data de 26.12.1972, posesoare a CI seria AX nr.097871 si fiicei lor
Cordos Celine, nascuta la data de 18.05.2005.
Art.2-Se repartizeaza locuinta situata in Talmaciu II, bl.12, ap.48, formata din 2 camere in
suprafata de 35 mp(a apartinut d-nei Munteanu Aurelia care a decedat) numitilor Cordos Geacomino
Augustin, nascut la data de 07.10.1984 posesor a CI seria SB, nr.245062 si Cordos Alexandra, nascuta
la data de 22.09.1988, posesoare a CI seria SB nr.155500 .
Art.3-Contractul de inchiriere se va incheia pe o perioada de 1 an si se va prelungi anual.
Art.4-Indeplinirea prezentei revine compartimentului impozite si taxe din cadrul Primariei
Orasului Talmaciu.
Adoptata in Talmaciu la
25.01.2007
PRESEDINTE DE SEDINTA
CONSTANTIN POPA CONTRASEMNEAZA
SECRETAR DELEGAT
ELENA SERBAN
Difuzat:1ex.Inst.prefectului;1ex.dos.sed.;1ex.dos.hot.;1ex.imp.taxe;1ex.primar; 1ex.afisare
6 ex.
^-^
19.04.2013 14:14
Cata invidie si ura . Conteaza unde locuieste acest om sau ce expune in muzee de talia Muzeului Natinal Brukenthal ? Sunt curioasa ce au in locuinele lor somptuoase, acesti indivizi care arunca cu noroi ? Ce ramane in urma lor ? Cu Certitudine pot spune ca, Viorel Cordos va lasa un muzeu care ii va purta numele
Katharina
22.04.2013 17:43
viorel cordosi este un nemernic domnule edmond te rog sa deschizi bine ochi sa nu patesti ce am patit eu .daca te intereseaza sa vezi cum ma pacalit te rog sa ma contactezi la nr de 0767111129
maria
09.05.2013 09:43
pe pagina de facebook, anul nasterii acestui domn este 1968. aici scrie - 1958. care o fi adevarul?
miratul
16.09.2018 15:08
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica