Tribuna
PNL
Metoda „accidentul” l-a dus în spatele gratiilor

A crezut că va pune mâna pe o mică avere, dar s-a înşelat. Un tânăr de 22 de ani, din Şeica Mare a ajuns în Arestul poliţiei, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea de la o persoană 3.900 de euro. Aceşti bani ar fi reprezentat „şpaga” cu care tânărăul, în rol de asistent de procuror ar fi putut rezolva ca fiul celei pe care urma să o păcălească să nu facă puşcărie, în urma unui presupus accident mortal. Tânărul din Şeica Mare a folosit pentru a pune mâna pe bani metoda „accidentul”.
Practic, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.20, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu despre faptul că a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a prezentat ca fiind procuror şi care i-a adus la cunoştinţă că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a accidentat mortal o persoană. Totodată, „procurorul” i-a comunciat faptul că în schimbul sumei de 3.900 de euro, cu ajutorul unui medic legist, îl pot ajuta pe fiul său să „scape de puşcărie”. Acesta i-a spus femeii la telefon că cel care va ridica banii va fi asistentul lui.

Prins în flagrant

Din fericire pentru femeie, aceasta era informată cu privire la „metoda accidentul”, astfel că nu s-a lăsat trasă pe sfoară, ba, mai mult, ea a ajutat la prinderea suspectului. „Din verificările efectuate poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu au stabilit faptul că la domiciliul femeii urma să se prezinte aşa-zisul asistent al procurorului pentru a ridica suma solicitată. Poliţiştii sibieni au acţionat, astfel că suspectul a fost prins în flagrant în timp ce ridica suma de bani solicitată. Bănuitul, un tânăr în vârstă de 22 ani, domiciliat în comuna Şeica Mare, a fost reţinut pentru 24 de ore, a fost prezentat luni Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea de arestare pentru 30 de zile pe numele suspectului”, a declartat Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului.

Atenţie la hoţii prin telefon

Primul sfat, pentru a evita o astfel de înşelăciune care este la modă printre hoţi este să verificaţi dacă ruda respectivă, de care vi se spune la telefon că este implicată în accident este într-adevăr rănită sau a avut un accidentul respectiv, dându-i un telefon. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici Parchetul nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi sunaţi pentru confirmare acolo. Nu daţi curs niciodată solicitărilor venite din partea diferitelor persoane care vă solicită bani, descriind evenimente rutiere tragice în care sunt implicaţi membri ai familiei dumneavoastră.
Nu vă lăsaţi impresionaţi de poveşti tragice cu accidente grave sau de apelurile aparent venite din partea unei rude implicate într-un accident, produs de regulă în străinătate, urmate de convorbiri cu un presupus avocat care solicită o sumă de bani pentru a ajuta ruda respectivă sau pentru a obţine diverse facilităţi.
În cazul în care sunteţi sunaţi de astfel de persoane şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, solicitaţi o întâlnire directă pentru a le da banii şi, în acelaşi timp, apelaţi 112, cerând ajutorul Poliţiei în prinderea acestor infractori.
De regulă sunt vizate persoanele de vârsta a doua şi a treia, care se presupune că au bani şi rude care nu se află în proximitatea lor. Infractorii mizează pe incapacitatea de a evalua veridicitatea situaţiei în stare de anxietate şi condiţii presante; pe incapacitatea de evalua raţional situaţia în stare de urgenţă şi pe empatia şi compasiunea ridicate ale victimei, precum şi predispoziţia acesteia de a se încrede uşor în oameni.






comentarii
2 comentarii

De ce nu-i dati numele acestui escroc????
sibianca
20.10.2014 18:22
Cu metoda asta au incasat o gramada de bani in tariile vestice acesti escroci , acum lumea s-a prins si nu mai tine. In RO aceasta metoda nu s-a prea practicat , de aia mai au din cand in cans succes.
Goguta
20.10.2014 19:06
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica