În repetate rânduri, ciuma a decimat saşii din Cristian, aşa că de frica ei s-a făcut un amvon al ciumei, prin a cărui ferestruică preotul le predica enoriaşilor. Şi tot frica, de invadatori de astă dată, i-a determinat pe cristăreni să ridice cinci turnuri şi ziduri de fortificaţii, dar şi să ducă slănină şi alte provizii în cetate. Astăzi, mai sunt foarte puţini saşi în Cristian, dar slănină se mai găseşte în turn, iar poveşti despre vremurile de altădată sunt multe de spus şi de ascultat.
Înainte să începem poveştile Bisericii Evanghelice fortificate din Cristian, trebuie să spunem că locul e de vis: comparativ cu alte biserici fortificate, aflate în paragină, la Cristian totul e bine întreţinut şi viu. Casa parohială e numai flori şi pune la dispoziţie camere de cazare, curtea bisericii e bine măturată, cu iarbă cosită şi fără bălăriile atât de des întâlnite în alte biserici evanghelice. Apoi, de la Paşti până în ultima duminică din octombrie, se face slujbă în biserică, vizitatori sunt cam în fiecare zi, iar o dată pe lună opreşte câte un autocar în faţa cetăţii. Astfel, Ansam­blul fortificat al Bisericii Evanghelice din Cristian arată aşa cum trebuie să arate un monument istoric de importanţă naţională, şi este şi vizitat. Cei care ajung aici au şi un ghid pe măsură: tanti Maria, adică doamna Maria Mărăşescu, cea care răspunde de întreţinerea şi curăţenia acestor spaţii şi care are sânge de landler. Orgă donată de Maria Tereza Am ajuns la Cristian în preajma amiezii, iar clopotele din turnul Bisericii Evanghelice Sf. Servatius răsunau peste sat, semn că monumentul putea fi vizitat. ”A murit un cristărean din Germania. Întotdeauna când moare cineva, tragem clopotele în amintirea celui plecat”, spune tanti Maria, în timp ce ne conduce din curtea casei parohiale în incinta principală de fortificaţie. Primul popas l-am făcut în interiorul bisericii, acolo unde tanti Maria a început să depene povestea locului. ”Localitatea a fost întemeiată în timpul regelui Geza II al Ungariei, atunci fiind aduşi aici primii locuitori de origine saxonă. S-au bucurat de multe privilegii: erau oameni liberi, care au primit terenuri arabile şi terenuri ca să-şi ridice case. Construcţia bisericii a început prin 1230, fiind o basilică în stil roman, din care s-au păstrat etajele de jos ale clopotniţei, câteva travee cu bolţi în cruce şi urmele ferestrelor semicirculare ale navei centrale, astupate ulterior. Biserica a fost modificată în secolul al XV-lea de către celebrul meşter sibian Andreas Lapicida. În acelaşi secol s-au ridicat zidurile de fortificaţie şi cinci turnuri de apărare. Astăzi se mai văd doar patru, unul fiind demolat în apele Cibinului”, povesteşte tanti Maria. ~i în timp ce povestea continuă, privirea-ţi călătoreşte de la cărţile de rugăciuni de pe bănci la altarul, bogat ornamentat, datând din 1719, şi apoi la orga ce a fost construită în 1775 de Johannes Hahn. ”Se spune că orga ar fi fost donată de Maria Tereza: îşi dorea ca toată lumea să fie catolică şi pentru că au existat cetăţeni ai imperiului care au refuzat trecerea la catolicism, aceştia au fost expulzaţi. Sunt landlerii, care s-au stabilit în Cristian şi în sate precum Apoldu, Turnişor. Din impozitele încasate de la ei, Maria Tereza a achiziţionat orgi, pe care le-a donat acestor sate.” Orga bisericii răsuna odinioară duminică de duminică, acum nu mai este posibil, căci în sat mai sunt doar 27 de saşi, cei mai mulţi octogenari. Slujbă se ţine însă şi acum în biserică, pe tot parcursul verii, iar iarna pentru că e frig, oamenii se roagă într-o încăpere din casa parohială. ”Orga cântă încă, funcţionează bine. Chiar de curând am avut o delegaţie de specialişti şi s-a cântat la orgă”, povesteşte tanti Maria, în timp ce ne îndreptăm spre ieşirea din biserică. Turnul Slăninilor De cum ieşi din biserică, privirea ţi se opreşte pe Turnul Slăninilor, scăldat în razele soarelui. ”Haideţi să-l vedeţi: avem aici o surpriză!”, şi aşa e: precum odinioară, în Turnul Slăni­nilor, se găsesc table de slă­nină şi mult cârnat afumat. ”Tot satul îşi ţinea slănina aici şi alte alimente. În turn nu se intra oricând, ci doar duminica, după ce oamenii ieşeau de la biserică şi erau curaţi sufleteşte. Când se dădea voie, intrau, îşi tăiau slănină câtă aveau nevoie, făceau semn şi aşa o găseau şi duminica viitoare. Ca să-şi păstreze mâncarea, oamenii tăiau iarna blocuri mari de gheaţă din Cibin, le puneau în turn pe paie şi aşa conservau alimentele”, adaugă tanti Maria, pe măsură ce ne arată pungile cu plante pentru ceai, borcanele cu felurite gemuri de casă. Toate pot fi cumpărate, aşa că dacă ţi se face poftă de ceva bun, poţi achiziţiona din bunătăţile locale. Odată ieşit din Turnul Slăninilor nu poţi rata panorama Cristianului de la înălţime, dar pentru asta trebuie să urci în turnul clopotniţă al bisericii. Scări de piatră, scări de lemn, toate urcate cu grijă şi răbdare, şi uite aşa ajungi în vărful turnului. Sunt patru clopote mari, acţionate electric, iar din vecinătatea lor, Cristianul cu ale lui străzi numerotate cu cifre romane şi stâlpi de electrici­tate plini de cuiburi de berze, ţi se arată prin ochiurile plasei de sârmă. Predică, pe timp de ciumă Cobori încet din turn şi e musai să continui periplul prin cetate, căci într-un colţ al casei parohiale, orientat spre incinta secundară, se mai păstrează un amvon de ciumă, din care preotul predica în vremuri de epi­-demii credincioşilor adunaţi sub cerul liber. O ferestruică asigura legătura dintre preot şi populaţie. Nici nu e de mirare că s-a recurs la această moda­litate, căci comunitatea a fost în câteva rânduri deci­mată de ciumă: în 1553 şi de patru ori între 1706-1755, scrie dr. Egbert Schlarb într-un scurt istoric al localităţii. Momente de cumpănă au mai fost multe în istoria scrisă de aproape 800 de ani a Cristianului: în 1599, cetatea a fost cucerită de trupele voievodului valah Mihai Viteazul, iar preotul Heintzius a fost ucis în sacristie. În 1493, Cristianul a fost ars de turci, iar în septembrie 1658 de tătari. Există şi o legendă perpetuată din acele vremuri. Se spune c[ tătarii au plecat de la Sibiu spre Alba-Iulia, iar un boier român a primit 60 de taleri de la pastorul Johann Oltart ca să însoţească armata în marş paşnic pe lângă biserica fortificată. Un locuitor nervos din Cristian a tras în trupe, ucigându-l pe român. Supăraţi, tătarii au luat cetatea cu asalt; dar pentru că nu au putut cuceri Turnul Slăninii, au dat foc la lemne şi paie sufocându-i pe cei dinăuntru. lll Cu poveşti din alte vremuri părăsim Cristianul şi a lui biserică fortificată, iar la final nu poţi să mai spui decât atât: bine că aici ruina din alte locuri nu există. Localitatea Cristian este atestată documentar în anul 1223, sub denumirea latin[ “Insula Christiani”. În vârful turnului clopotniţă al Bisericii Evanghelice există patru turnuleţe, semn că cetatea avea drept de judecată până la moarte.