Tribuna
PNL
Klaus Iohannis s-a lansat oficial în Piaţa Victoriei. Sibienii au afişat sigla FDGR
Sorana MAIER
3253 vizualizari
Klaus Iohannis s-a lansat oficial în Piaţa Victoriei. Sibienii au afişat sigla FDGR
Zeci de mii de oameni au fost prezenţi sâmbătă în Piaţa Victoriei la mitingul de lansare oficială a candidaturii lui Klaus Iohannis. Spre deosebire de alţi susţinători, care purtau pancarte cu sigla ACL, primarul Sibiului a fost susţinut din public şi de sibieni, care au purtat pancarte inscripţionate cu "Sibiu - semnul inimii - Iohannis". Inima roşie este sigla Forumului German şi unul dintre cele mai puternice însemne folosite de Iohannis în campaniile electorale din Sibiu.

Klaus Iohannis, preşeidntele Partidului Naţional Liberal şi primar al Sibiului s-a lansat oficial, sâmbătă, în cursa pentru alegerile prezidenţiale din poziţia de candidat al Alianţei Creştin Liberale, formate din PNL şi PDL. Zeci de oameni au fost prezenţi la manifestarea de la Bucureşti. "Mărturisesc, nu e uşor, e un moment special pentru mine. Nu m-am gândit că voi fi aici, nici în urmă cu 30 de ani, când am început să predau ca profesor, nici în urmă cu 14 ani, când am devenit primar. Nu m-am gândit că eu, un profesor de liceu, cu nume de neamţ, dintr-un oraş din centrul ţării, voi fi astăzi în faţa a zeci de mii de oameni entuziaşti, vorbind în numele a milioane de susţinători, cu o viziune pentru România. Democraţia şi libertatea au făcut acest lucru posibil. Dar mai ales voi, cetăţenii acestei ţări, cu generozitatea voastră, cu deschiderea voastră, voi aţi făcut acest lucru posibil. Este o onoare şi o mare responsabilitate. Pornesc în această bătălie pentru Preşedinţia României cu încredere şi convingere", a spus Iohannis. Spectacolul a fost prezentat de Aurelian Temişan, iar invitatul special a fost secretarul general al Partidului Popular European (PPE), Antonio Lopez-Isturiz. Lideri ai celor două partide au luat cuvântul în timpul manifestării: Vasile Blaga, Ludovic Orban, Gheorghe Falcă, Cătăşlin Predoiu sau Mihai Răzvan Ungureanu. "Am intrat în competiţia prezidenţială cu acest gând: să facem din România o ţară care ştie ce vrea şi care poate ceea ce vrea! O Românie a lucrului bine făcut!", a mai spus Klaus Iohannis.

"Sibiu love Iohannis"

În piaţă, între susţinătorii din toate judeţele ţării, sibienii au purtat pancarte inscripţionate cu textul "Sibiu - semnul inimii - Iohannis", inima roşie fiind şi sigla Forumului Democrat al Germanilor din România şi cel mai puternic simbol folosit de Iohannis în campaniile electorale de la Sibiu.

Pe acelaşi sistem, Forumul German a avut în campania electorală din 2012 stickere pentru maşini cu însemnele "SB love FDGR", iar Klaus Iohannis a purtat şi el un astfel de sticker pe maşina cu care circulă. Şi acum, după mai mult de doi ani de la alegerile din 2012, foarte multe maşini din Sibiu au lipite aceste stickere pe partea din spate.

Klaus Iohannis a renunţat la conducerea FDGR în momentul în care a intrat în PNL, însă este în continuare membru al Forumului, deoarece acesta nu este o formaţiune politică.

Foto: facebook







comentarii
20 comentarii

VA FI UN NOU INCEPUT ,sa nu cedeze presiunilor comuniste bucurestene , sa ramana aceasi persoana si acelas caracter ca inainte de asi prezenta oficial candidatura la functia cea mai inalta in statul roman .Mult succes in cursa pentru presedinte al tuturor romanilor din tara cat si din strainatate.
hotu
28.09.2014 15:42
am vazut ce au facut Iliescu , Constantinescu , Basescu , Poantex....asa ca voi vota impotriva ciumei rosii.....mai nou la ultima rectificare bugetara , plagiatorul a taiat peste un mld de lei de la autostrazi...in cond in care multe proiecte se zbat fara finantare...o nulitate
eu
28.09.2014 19:43
Votam Iohannis !!! ne-am saturat de mincinosi,hoti si ticalosi ! dragi romani, daca vreti o schimbare ,deschide-ti bine ochii mintii !
ardelean
28.09.2014 21:48
Păi ciuma roșie e și PDL-ul, doar nu credeți că blaga, berceanu, videanu etc...sunt fecioare imaculate? Prostia unora n-are leac.
Stop prostiei!
28.09.2014 22:11
Base o sa i.o traga lui johi in stilui caracteristic!
eu
28.09.2014 23:17
Buna!

Conform sonsajelor batalia se da intre Ponta si Iohannis!
Deci, avem de ales intre Ponta, reprezentantul PSDului...si Iohannis!! Sper ca va aduceti aminte cum era in Romania inainte de 2004 cand toata puterea se afla in mana PSDului, nu?!...Pe de alta parte va aduce aminte cum era in Sibiu inainte de 2000 cand Iohannis a fost ales primar, nu?!...Deci, solutia e una singura: votati Iohannis ca macar presedentia sa fie un loc obiectiv, independent si cu moralitate mare caci altfel iarna PSD o sa asterne din nou peste tara si oameni!!!
Ghita sibianul
29.09.2014 03:18
Ponta va fi presedintele Romaniei.
Votam Ponta!
29.09.2014 07:53
VOTATI PONTA, GHITA SIBIANUL=IO...UL












SUFARA DE SINDROM
dacul din maramures
29.09.2014 08:28
sunt convins ca daca ,johannis va cistiga prezidentia ,la urmatoarele scrutinuri va cistga precum o face de 5 mandate la primaria sibiu ,isi vor da seama romani de ce au fost privati 25 de ani de un trai cit de cit decent ,veti vedea investitori straini cum vor veni ca una este un om serios si cuvintul lui [johannis ] comparabil cu un mistocar de gorj cu zeflemeala in vocabular [ponta ] bai votacilor pe asta din urma lasatil s-a manince popkorn ,cu alde nastase ,tata socru ,etc ,ca de ilvotati toti romanii voim minca popkorn si ne vom uita la ,elodi toasta noaptea ca in lipsa de ocupatie nu va trebui s-a ne sculam dimineata la serviciu ,votati johannis
unu
29.09.2014 09:01
BRAVO..."hotule"
ABOLAF AIRAHAZ
29.09.2014 09:27
VOTATI IOHANNIS SI SUNT CONVINSA CA VA FII MULT MAI BINE DECIT CU LAUDAROSII SI MINCINOSII.TREZITI=VA ROMANII!!!!!
TOT EU
SIBIANCA
29.09.2014 11:46
Votati-l pe Iohannis si sunt sigura ca limba Germana va fi obligatoriu la nivel national
mia pentru SIBIANCA
29.09.2014 12:32
Johannis Abstimmung
ase
29.09.2014 13:17
Johannis stimmen ihm. Er ist der beste.
gt
29.09.2014 13:18
fdgr=mostenitorul grupului german/hitlerist/ prin solutie judecatoresca la sibiu
fdgr cu iohannis au preluat legal statutul

deci.................sa treiasca nut udrea la o bere cu base(lipseste raluca stie tot din moldova care facea trafic de tigari si alcool din ucraina)
varul doamnei turcan e sef cj florin la BOT-SHENI
dara
29.09.2014 13:29
Vazand pe Johannis
un alegator
29.09.2014 14:33
Viitor mai bun cu blaga, berceanu, videanu, falcă etc... Mă tot
Fum auriu
29.09.2014 19:02
Ultima sansa a romanilor din tara si din afara tarii alwgeti cu mintea si nu cu ochii si veti avea un viitor mai bun decat trecutul negru si comunist care inca ma bantuie prin ROMANIA.Votati FAPTE NU VORBE. Sibienilor ,ardelenilor,transilvanenilor in noiembrie sunt sigur ca se va schimba cursul istoriei .succes JOHANNIS.
hotu
29.09.2014 22:22
gata ,ajunge....!
DACA VA PALCE ORDINEA ,CINSTEA si ONOAREA trasaturi specifice ROMANULUI . SASUL LE PUNE PE MASA.DOAMNE AJUTA.
ilie
29.09.2014 23:08
REPET...BRAVO "hotule"!
ABOLAF AIRAHAZ
30.09.2014 10:02
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica