Tribuna
PNL
Ședințele Consiliului Local Tălmaciu se mută la Casa Căsătoriilor
Dan FRÂNCU
505 vizualizari
Ședințele Consiliului Local Tălmaciu se mută la Casa Căsătoriilor

 

Din cauza lucrărilor de reabilitare și modernizare ce se execută la sediul principal al administrației publice din Tălmaciu, legislativul local își schimbă locul de întâlnire. Astfel ședința ordinară din această lună, programată pentru ziua de joi, 14 martie, începând cu ora 17, se va desfășura la Casa Căsătoriilor din Tălmaciu. Cel mai probabil, până la finalizarea șantierului, și următoarele ședințe ale Consiliului Local Tălmaciu se vor desfășura în același spațiu.

Întâlnirea are înscrise pe ordinea de zi propusă un număr de 17 proiecte de hotărâre, precum și mai multe rapoarte și solicitări ce avizare, ce vor fi prezentate aleșilor locali. De asemenea, agenda ședinței este completată cu punctul „Diverse”.

Printre inițiativele legislative locale ce vor fi supuse adoptării în cadrul acestei ședințe se află cele referitoare la aprobarea Statutului orașului Tălmaciu, aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a orașului Tălmaciu (2024 – 2030) și a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2024 – 2030 (orașul Tălmaciu – județul Sibiu), premierea cuplurilor din orașul Tălmaciu care au împlinit 50 de ani de la căsătorie până la finalul anului 2023, premierea persoanelor cu domiciliul în  orașul Tălmaciu care au împlinit vârsta de 80 ani până la 31 decembrie 2023,  aprobarea Listei solicitanților care au acces la o locuință ANL și stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, ce vor rămâne vacante în orașul Tălmaciu în anul 2024, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al SC Apă - Canal Tălmaciu SRL (societatea Consiliului Local Tălmaciu), aprobarea Planului de ordine și siguranță publică al Poliției Local a UAT Tălmaciu pentru anul 2024 etc.

Vor fi prezentate rapoartele de activitate pentru anul 2023 ale primarului, viceprimarului și consilierilor locali ai orașului Tălmaciu.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica