În cursul zilei de joi, pe raza localităţii Axente Sever, poliţiştii rutieri au identificat doi conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului. Primul dintre ei, depistat la ora 1.40, pe strada Şcolii, este un localnic în vârstă de 57 de ani care, la testarea cu aparatul etilotest, a prezentat un rezultat de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel de-al doilea şofer, medieşean, în vârstă de 38 de ani, a fost depistat la ora 3.30, la volanul unui autoturism condus pe DN 14, iar rezultatul testării a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celor doi şoferi le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
Oamenilor le este extrem de dificil să CEARĂ AJUTOR, când ei de fapt au nevoie, doar de puțin sprijin din...
Oamenilor le este extrem de dificil să CEARĂ AJUTOR, când ei de fapt au nevoie, doar de puțin sprijin din...
IPJ Sibiu anunţă că sâmbătă, în jurul orei 15.30, a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul...
IPJ Sibiu anunţă că sâmbătă, în jurul orei 15.30, a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul...
De puțin timp, în Tălmaciu a fost demarată procedura pentru crearea Structurii comunitare consultative pentru prevenirea separării copilului de familie....
De puțin timp, în Tălmaciu a fost demarată procedura pentru crearea Structurii comunitare consultative pentru prevenirea separării copilului de familie....
Valabilitatea Planului Urbanistic General al orașului Avrig și a Regulamentului Local de Urbanism, aprobate în urmă cu 10 ani prin...
Valabilitatea Planului Urbanistic General al orașului Avrig și a Regulamentului Local de Urbanism, aprobate în urmă cu 10 ani prin...
„Micul artist” este tema ediției din acest an a Concursului județean „Jocurile copilăriei”, organizat de Clubul Copiilor Avrig (structură a...
„Micul artist” este tema ediției din acest an a Concursului județean „Jocurile copilăriei”, organizat de Clubul Copiilor Avrig (structură a...
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
17.05.2024
SADU, TOCILE, Strada DEALUL VIILOR - parţial
09:00 – 13:00
2.
20.05.2024
SIBIU, Calea ŞURII MICI
09:00 – 15:00 ...
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
17.05.2024
SADU, TOCILE, Strada DEALUL VIILOR - parţial
09:00 – 13:00
2.
20.05.2024
SIBIU, Calea ŞURII MICI
09:00 – 15:00 ...