O copilărie fără să audă glasul mamei şi poveţele bunicii, fără să asculte muzică şi, chiar, fără susurul apei. De asta par a fi avut parte copiii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 din Sibiu, care au deficienţe de auz. Aici, între Biblioteca Judeţeană "Astra", Parcul "Astra" şi Prefectură, pe strada Andrei Şaguna, sunt 127 de elevi care, cu ajutorul necondiţionat al celor 42 de cadre didactice, reuşesc să evadeze din lumea neauzită şi să se integreze, în ritmuri lente, dar sigure, în societatea de zi cu zi, având în spate bagajul de cunoştinţe şi de abilităţi, necesar integrării în comunitate.
De la "Şcoală de Fete cu In­ternat" în 1885 şi "Şcoală cu Internat pentru Copiii cu Deficienţe de Auz" în 1954, la "Centrul Şcolar de Edu­caţie Incluzivă Nr. 2", aşa cum este cunoscut astăzi. Aici, vin copii din mai multe judeţe ale ţării, ce provin din medii eterogene, respectiv din fa­milii de intelectuali, munci­tori, ţărani, familii organizate ori dezorganizate sau, cum sunt majoritatea, din familii cu posibilităţi materiale re­duse. Astfel, Tulcea, Vâlcea, Olt,  Covasna, Braşov, Hune­doara,  Mureş, Alba, Botoşani, dar şi Sibiu, sunt doar câteva dintre zonele care s-au întâl­nit în oraşul de pe Cibin, la Centrul care oferă şanse de recuperare pentru cei mici, care, cu vise şi planuri pentru viitor, păşesc de mână cu pă­rinţii. Şi unii dintre ei rămân aici, la Internat, ocupând unul din cele 80 de locuri puse la dispoziţie de conducere, în timpul vacanţelor trebuind să părăsească, însă, căminul, în­trucât instituţia funcţionea­ză în regim de internat semestrial.

Coduri pentru fiecare

Copiii au toate condiţiile. De la mâncare şi grup sani­tar la un personal care se îngrijeşte de bunăstarea lor. De asemenea, şi de edu­carea acestora. Majoritatea cadrelor didactice au studii de specialitate, terminând cursuri de psihopedagogie, psihopedagogie specială sau psihologie dar şi cu ca­lificare în diferite domenii. Astfel, elevii pot studia multe dintre discipline şi îşi pot a­profunda cunoştinţele gene­rale. De la matematică şi lim­bă română, la ore de edu­ca­ţie plastică şi educaţie teh­nologică, educaţie fizic[. Plus altele. Comunicarea ver­­bală este însoţită de cea  non-verbală - manifestată  prin semne, gesturi şi mi­mică – comunicare totală, aşa cum se numeşte în lim­baj de specialitate. Elevii au ajuns chiar să aibă şi coduri. Fiecare profesor are un semn al său, cu care se iden­tifică în viziunea şi dialogul discipolilor. De exemplu, dacă părul este scurt semnul este legat de acest aspect, dacă un cadru didactic poartă ochelari semnul este cel al ridicării fictive a aces­tora de pe nas, dacă are gro­piţă se mimează, iar dacă are o cicatrice, de aseme­nea. Nici coordonatoarele centrului nu ”scapă”, Adriana Conea, directorul “Centrului de Educaţie Incluzivă Nr. 2” din Sibiu, şi Cornelia Posa, directorul adjunct. “Direc­toarea 1 şi Directoarea 2 ne numim, arătând cu degetele numerele. Ei între ei ştiu, atât, unele coduri. Dacă nu vor să îi înţelegem, nu îi în­ţelegem” povesteşte Adriana Conea. Aici, fiecare cadru didactic încearcă să ţină loc de mamă, tată, frate şi soră, implicându-se atât fizic, cât şi emoţional în mod deose­bit, pentru că “dacă nu parti­cipi cu toată fiinţa ta în relaţia cu ei, degeaba te-ai făcut ca­dru didactic”, mai adaugă A­driana Conea. Cu melanco­lie, îşi aminteşte şi prima sa experienţă în această sferă, la catedră. Pe gânduri, re­me­morează cu nostalgie de­butul, spunând că a început să predea la clasa a III-a, ne­stăpânind foarte bine lim­bajul semnelor. Dar, după cum spune, a fost norocoasă, întrucât ajutorul a venit din partea elevilor săi, care au învăţat-o să le descifreze lumea, alcătuind, în acest fel, o comunitate în care sprijinul reciproc era principiul după care se ghidau.

A vrut să fie mamă nu numai acasă

Copiii care ajung la Centru vin, de multe ori, din dorin\ele disperate ale mamelor ce vor să facă din al său omuleţ o fiinţă care să se poa­tă descurca. Uneori, însă, sacrificiile merg chiar şi mai departe. Cum e cazul Mihaelei Paşcalău, mama Claudiei. Fetiţa a făcut gră­diniţa la Centru, întrucât avea deficienţe de auz. Cu ajutorul personalului de aici, a reuşit să capete speranţa şi curajul de a înfrunta viaţa, învăţând multe lucruri folositoare şi astăzi fiind pe băncile Şcolii Gimnaziale cu clasele I-VIII nr. 2 din Sibiu, elevă în clasa a IV-a. “A avut o evoluţie spec­taculoasă”, spune Mihaela Paşcalău. Dorind să ajute mai mult şi mai mult, a trecut graniţele fireşti şi a ajuns să ajute copiii la Centru, deve­nind angajat al unităţii. “M-au atras copiii. Vroiam să îi înţe­leg, să comunic cu ei tot mai mult, mai ales că ştiam că nu pot vorbi cu oricine”, mai mărturiseşte aceasta. Astăzi, Claudia aude prin interme­diul unui implant cohlear, iar acum, după cum spune mama râzând, fetiţei nu îi mai tace gura. Acum, Claudia  are un profesor de sprijin din cadrul Centrului, care o ajută la disciplinele la care nu se descurcă atât de bine.

Legea compensaţiei

Dacă nu aud, fac altceva. Dansează, desenează şi fac sport. Copiii de la Centrul de Educaţie Incluzivă Nr. 2 au participat la Festivalul Inter­naţional de Dans, la concur­suri de desene, precum şi de sport, urmând ca şi anul acesta să participe la diferite competiţii. În acest sens, în perioada 3-6 aprilie, un nu­măr de opt elevi au repre­zentat Centrul Şcolar de Edu­caţie Incluzivă Nr. 2 Sibiu la Concursul Naţional pentru elevi cu deficienţe de auz, care s-a desfăşurat la Ga­laţi: Limba şi literatura româ­nă – Andreea Furdui (clasa a VII-a), Georgiana Dragomir (clasa a VIII-a); Matematică – Radu Catană (clasa a VII-a), Ionela Gross (clasa a VIII-a); TIC – Ilie Rîpa (clasa a VII-a), Cosmin Stănescu (clasa a VIII-a); Educaţie plastică - Magdalena Imbrea (clasa a VII-a) şi Veta Isztoika (clasa a VIII-a). Concursul se află la cea de-a treia ediţie, la primele două, elevii Cen­trului câştigând premii im­por­tante. Astfel, în 2011 A­drian Gherendi, clasa a VII-a, a obţinut Premiul I la E­ducaţie plastică, iar în 2012 Premiul Special la Mate­matică. De asemenea, Ilie Gheorghe, elev în clasa a VIII-a, a obţinut Menţiune la TIC anul trecut. Şi Alex se pregăteşte. Dar încă nu pen­tru concursuri. Ci pentru şcoală. Într-o sală de clasă, Eugenia Vasilca, profesor de sprijin, încearcă de câteva ori pe săptămână să îi deslu­şească câteva dintre tainele scrisului, cititului şi ale pro­nunţiei corecte. Elev în clasa zero, Alex are un implant, cu ajutorul căruia vorbeşte, aude şi socializează. Dacă bateriile aparatului se ter­mină, Alex se deconectează de la realitate, intră în panică şi se simte singur într-o lume fără sunet. “Am trei fraţi, mă joc cu maşini şi pe tabletă”, rupe câteva gânduri micuţul, întreţinând un dialog cu pro­fesoara sa. Împreună, învaţă diferenţa dintre “F” şi “V”. “Spu­ne, Alex, tavan!”, îl în­deamnă Eugenia. “Tafan” se aude de la Alex. Şi se insistă asupra pronunţării. Cu răb­dare, pasiune şi dedi­care, Eugenia Vasilca îl învaţă pe Alex prin jocuri, fişe şi exerciţii atractive, despre cum să comunice cu cei din jur.

Auzul trebuie educat

Centrul de Educaţie Inclu­zivă Nr. 2 beneficiază de ajutor din partea Asociaţiei ”Paten des Taubstummen­heim” Siegen, Germania, a cărei preşedintă este Antje Schmidt Classen, care a oferit Centrului un audio­metru, respectiv un aparat care stabileşte dacă o per­soană are sau nu pierdere de auz, a cumpărat  mochetă  pentru mansardă, dormi­toa­re şi un aparat multifunc­ţional (scanner, imprimantă şi copiator). Într-un cabinet special dotat, cadrele didac­tice  testează ”reacţiile” copii­lor şi auzul lor, pregătindu-i dinainte de aceste teste la care vor fi, ulterior, supuşi. În funcţie de rezultate, se stabi­leşte pierderea de auz .Copiii sunt protezaţi cu aparate auditive retroauriculare, dar şi cu implant cohlear, cea mai performantă proteză au­ditivă, care ajunge să coste chiar şi 25.000 de euro, însă. “Cu cât e mai devreme, cu atât şansele de reabilitare sunt mai mari. Implantul con­stă, de fapt, în două părţi: interioară şi exterioară, care se vede, fiind interconectate între ele”, explică Carmen Şte­fănescu, profesor psiho­pe­dagog şi logoped pentru implant cohlear. Problema nu este rezolvată odată cu acest implant, întrucât cel mai important demers este educarea auzului. De la au­zul unor simple instrumente şi zgomote, la cuvinte şi ex­presii. Procesul poate dura ani, după cum spun spe­cia­liştii, variind în funcţie de posibilităţile de asimilare ale copilului.
Sub acelaşi semn al de­dicării, implicării, pasiunii, pre­­cum şi al afecţiunii, Cen­trul de Educaţie Incluzivă Nr. 2 din Sibiu îşi desfăşoară ac­tivitatea între str[zile Andrei Şaguna şi George Bariţiu...