Tribuna
PNL
Au pus mână de la mână şi au salvat "Brukenthal"-ul
Andra MARINESCU
2573 vizualizari
Au pus mână de la mână şi au salvat
Ministerul Culturii a rezolvat criza în care se afla Muzeul Naţional "Brukenthal" din Sibiu, oferind 700.000 de lei pentru plata utilităţilor. Cu toate acestea, instituţia rămâne sub măsurile de austeritate prezentate de Sabin Adrian Luca, directorul instituţiei, întrucât, după cum spune acesta, până acum a fost rezolvată doar problema de pe primul semestru, rămânând "descoperit" cel de-al doilea. De asemenea, gesturi de solidaritate au făcut şi sibienii. Fie că au vizitat "Brukenthal"-ul, fie că au cumpărat produsele brandului, fie că au vândut bunuri, respectiv colecţiile proprii de picturi.
Imediat după susţinerea conferinţei de presă de luni, 1 aprilie, bugetul Muzeului Naţional "Brukenthal" din Sibiu a fost refăcut, cu sprijinul Ministerului Culturii, care a adăugat sumei de pe primul semestru 700.000 de lei. "Am pornit demersurile pentru executarea plăţilor, la nivelul bugetar alocat. (...) De aceea, eu, din acest punct de vedere, trebuie să mulţumesc Ministerului Culturii de la cel mai înalt nivel pornind, pentru că a înţeles şi a ales să ne sprijine în demersul nostru şi a muncit, poate, mult, sau poate a muncit suplimentar pentru a remodela bugetul şi aşa mai departe", spune Sabin Adrian Luca, cerându-şi, în acelaşi timp, scuze dacă a contribuit la formarea unor opinii personale sau la lezarea unor orgolii.

Sibienii, alături de "Brukenthal"

De asemenea, Muzeul "Brukenthal" şi-a revenit din criză şi datorită oamenilor care s-au implicat în soluţionarea problemei critice, de la patronii de la pază, până la vizitatorii care au cumpărat produsele "Brukenthal". "Mai trebuie să mulţumesc unor oameni deosebiţi pe care i-am aflat în jurul meu şi al Muzeului. Unii ştiuţi, alţii neştiuţi. De exemplu, trebuie să mulţumesc patronoului firmei de pază care apără acest muzeu, pentru că atunci când a văzut că nu pot plăti, a mers la bancă şi a făcut credit şi a plătit paza. Este un gest de solidaritate incredibil. Trebuie să mulţumesc celor care au intrat în muzeu şi mai mult ca niciodată au făcut cumpărături şi am reuşit să plătim una dintre facturile de gaz, foarte mare, 70.000 de lei, din resurse proprii", mărturiseşte Luca. Printre produsele pe care oamenii le pot cumpăra ca suveniruri sau cadouri pentru cei dragi, se numără cărţile, brelocurile, broşurile, cataloagele, ciocolata, colierele, vinul, creioanele, dvd-urile sau farfuriile, linguriţele, medaliile, medalioanele, pixurile, pliantele ori vederile marcate "Brukenthal". În plus, şi numărul vizitatorilor online a crescut, ajungând la peste 2.000 de utilizatori, precum şi mesajele care au încurajat Muzeul să treacă de această grea perioadă. Un gest caritabil a fost şi cel făcut de un pictor, care şi-a vândut propria colecţie de lucrări şi a donat Muzeului banii primiţi.

Problema rămâne deschisă

Cu toate că Ministerul Culturii a rezolvat criza Muzeului Naţional "Brukenthal" din Sibiu, alocând suma necesară plăţilor, problema rămâne deschisă în ceea ce priveşte cel de-al doilea semestru. Astfel, expoziţiile "Monede şi Medalii" şi "Tezaur" de la Muzeul de Istorie "Casa Altemberger", expoziţiile "Gothic", "Copii în ghips după sculpturi celebre" de la subsolul Palatului, precum şi ex­poziţiile "Sculptură transilvăneană", Sălile de Expoziţii Temporare, Cabinetul de Stampe şi Cabinetul de Cartografie de la parterul Palatului, dar şi Muzeul de Istoria Farmaciei şi Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare rămân închise, putând fi vizitabile doar la cerere. Grupurile de minim zece persoane le pot vedea, făcând rezervare cu cel puţin 24 de ore înainte. Acestea se vor deschide publicului larg pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor. De altfel, secţiile care nu vor avea profit se vor închide odată cu venirea iernii. "Ne dăm seama că există o criză financiară care nu e doar în România şi trebuie să sprijinim acţiunile finanţatorului de a face economie, indiferent de opţiunile personale", mai spune directorul "Brukenthal". În ceea ce priveşte numărul oamenilor care au vizitat săptămâna trecută Muzeul, săptămâna ALTFEL, acesta atinge peste 4.000 pe zi. Gestul oamenilor l-a lăsat pe Sabin Adrian Luca fără cuvinte şi cu mulţumiri ce trec graniţele recunoaşterii.




comentarii
7 comentarii

Penibil tractoristul Luca, s-a dus Iohannis cu miloaga la sinistrul culturii ca sa-si salveze sluga pupincurista si libidinoasa.
lol
09.04.2013 08:37
Slava domnului ca a fost salvat maestrul Luca.Dar ramane un mister cum a avut acest fin intelectual de mucava sa se joace cu banii in anii trecuti.Pai sindrofiile cuturale organizate de acest guru al culturii sibiene,l-a adus in aceasta situatie.A primit bani destui,dar depinde cum ii cheltuiesti.Se vede treaba ca e numai o spoiala de manager.
sibian
09.04.2013 09:35
Undeva e...ceva! Cultura e vitregita de finantare mai ales in cazul Sibiului dar parca managementul ...scartie!! N-am nimic si nu-l cunosc pe actualul director dar ma uit la alti directori bugetari ai artisticului si constat ca ...SE ZBAT si merg bine. Dau ceva exemple la indemana : directorul teatrului , Chiriac, directoarea teatrului de papasusi Gligoras M . Asa un brand ca Brukenthalul sa aiba probleme???? Nu, strategia managerului e gresita!!
Manuela
09.04.2013 09:58
Cine verifica cu adevarat ce piese au disparut din tezaur si din pinacoteca? Cate piese originale au fost inlocuite cu copii? Ce "personalitati" politice s-au facut cu piese din Brukenthal? De ce este tinut director ungurul Luka de catre sasi? Unde s-a mai pomenit ca, pe banii poporului roman, care finanteaza integral muzeul, deciziile sa fie luate de un Consiliu de administratie controlat de sasi? Retrocedarea muzeului catre ramasitele din Romania ale sasilor s-a facut prin fals si incalcarea legii!!!
Cine verifica?
09.04.2013 10:34
Cati bani castiga acest directoras ?
Marele Vizir
09.04.2013 13:16
bine este cand se termina totul cu bine.Dupa 18 mai toate sectiile vor fi deschise si va fi totul bine.
alex
09.04.2013 22:40
Treaba e cat se poate de simpla: management dezastruos al banilor. Dezastruos pentru muzeu bineinteles. Daca i-ar fi pasat cuiva cat de cat unde se duc banii publici, deja ar fi fost in derulare o inspectie la sange a documentelor si a contractelor cu firmele externe. Hai sa vedem care sunt legaturile dintre firmele respective si domnul director. Hai sa vedem de ce dam afara angajatii la stat si facem contract cu firme externe (de paza, de exemplu). E cat se poate de logic ca vei plati mai mult o firma de paza decat daca ai angaja tu oameni. Da, dar o parte din banii care ii dai la firma de paza se intorc in buzunarul tau personal. Simplu, nu? Umbla zvonul de asemenea ca domnul directoras si-a construit si casa in perioada cand se renova acoperisul muzeului. Sa fie doar pura coincidenta? nu cred. Iar acum pleadeaza in ingeras... ca vezi doamne directorul firmei de paza a facut credit la banca sa dea salariul angajatilor. pai normal ca a facut credit, ca stie ca banii se vor intoarce de 10 ori mai mult. un fel de caritas mai smecher. Asa ca hai sa salvam muzeul ca sa poata domnul Luca si prietenii lui de la firmele care colaboreaza cu muzeul sa isi mai umple buzunarele.
romanasul
09.04.2013 23:44
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica