Tribuna
PNL
ACL: "PSD folosește Poșta Română în campania electorală a lui Victor Ponta!"

Co-preşedinţii ACL Sibiu, Raluca Turcan şi Mircea Cazan au dpeus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu împotriva Oficiului Județean de Poștă Sibiu și a directorului instituţiei. Plângerea depusă de cei doi politicieni este pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și divulgarea informaților secrete de serviciu sau nepublice. Potrivit unui comunicat al ACL, semnat de Turcan şi Cazan, în perioada 20 - 23 octombrie 2014 prin intermediul Poștei Române s-a distribuit un pliant în care sunt prezentate o serie de informații false și denigratoare la adresa programului electoral al candidatului ACL la alegerile prezidențiale. "Acest pliant a fost distribuit de către poștași, exclusiv pensionarilor, în baza unui ordin de serviciu emis chiar de către directorul Oficiului Județean de Poștă Sibiu. Oficiul de poștă s-a substituit în mod concret PSD, desfășurând activități de campanie electorală utilizând banii publici pentru distribuirea de materiale electorale", se arată în comunicat.
Potrivit celor doi co-preşedinţi, "pentru PSD și Victor Ponta, guvernarea este un amestec de incompetență, hoție și minciună. Furtul din banii românilor trebuie aspru pedepsit. Nu putem permite Partidului Social Democrat să acapareze toate instuțiile statului și să folosească banul public în interesul de partid. Pentru acest șir nesfărșit de minciună, joc dublu și sfidare a interesului public, Victor Ponta nu poate deveni președinte al României, iar cei vinovați de deturnarea banului public să răspundă în faţa instituțiilor statului", se arată în comunicat.




comentarii
12 comentarii

Poșta rom
Hansel un Grettel
24.10.2014 15:36
RUSINE dupa ce ati furat voi si nu a ramas, decat datorii faceti plangere penala o sa vedem ce v-a aduce viitorul s-a va fie RUSINE
DACUL
24.10.2014 16:36
se pling cei mai destoinici si curatii ca lacrima ....sa vedem dupa alegeri daca nu iasa Johannis si il cauta DNA pe Cazan cu cite case si cu ce avere il gasesc si daca se mai scoate cu ...eu am facut priml Internet in SIBIU ... hahahaha
emil
24.10.2014 16:53
ce te astepti de la niste comunisti condusi de un plagiator securist ?
anti ciuma rosie
24.10.2014 18:19
NBC NEWS: "PNL prin Iohannis folosește Posta Romană pentru a vinde copii in Canada. Pentru organe ???
BREAKING NEWS
24.10.2014 19:00
Nu vad nici un motiv de scandal aici--daca cineva plateste serviciile --Posta Romana e obligata sa delivereze. Sper ca aceasta societate sa fie neutra din punct de vedere -politic-si corectata de moravurile vechi --de a deschide plicurile ,a sustrage bunuri din pachete sau char disparitia lor.--sper!!
mike
24.10.2014 19:10
pai daca ne aducem aminte un pic menegerul postei sibiu oare cum se numeste? totii stim caci e membru psd pai ce va mira in alti anii a fact si alte pomenii sa fim seriosi!!!!!!!!
aloo aloo
24.10.2014 19:41
Postacii PSD au sarit ca arsi! Pot face orice manevra, oamenii nu mai voteaza PSD, chiar de le promite luna de pe cer. S-au saturat de minciuni. Spre surprinerea lor, pensionarii nu o sa voteze Ponta indiferent ce ce pliante impart. Nici daca-mi majoreaza PSD pensia cu 50%, nu-l votez pe Ponta!
Eu
24.10.2014 20:14
PSD=reminiscente bolsevice,fara meserie,fara tupeu,doar comportament ordinar si "jmecherie"de mitici oltenizati.Pacat de Romania si romani
Observator,
24.10.2014 20:54
PSD=reminiscente bolsevice,fara meserie,fara tupeu,doar comportament ordinar si "jmecherie"de mitici oltenizati.Pacat de Romania si romani
Observator,
24.10.2014 20:55
D.le Emil,internetul a fost inventat de altii.In sibiu ,ca si in locuri din lume a fost preluat in nici un caz, nu este meritul tau.
Observator
24.10.2014 21:05
Ion si Doina Aldea Teodorovici - Pentru ea

Pentru ea la Putna clopot bate
Pentru ea mi-i teamă de păcate
Pentru ea e bolta mai albastră
Pentru limba, pentru limba noastră

Pentru ea ninsori se cern din spa
Marius
25.10.2014 00:00
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica