27.11.2009

E epoca petrecerilor. Că aşa e românul, petrecăreţ din vremea lui Burebista, cel care a desfiinţat viile pe motivul binecunoscul al lui “consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii”. În acest val de party–uri, bairamuri, “special night”–uri, aniversări, nunţi, botezuri, bancheturi, deschideri festive, se află balurile. Unele din ele sunt numite ale “bobocilor”: De ce? Pentru a ura un “bun venit” festiv noilor membri ai unei instituţii de învăţământ. Liceu, facultate, şcoală militară. Să nu se sperie, săracii, când intră brusc, aşa, în meserie, când toţi trag de ei în toate direcţiile pentru că ei  sunt cei mai mici de pe lista membrilor. Nu cred să fi fost cineva care să nu fi participat la un bal al bobocilor. Ori în a IX–a, ori în anul I. Se ia o sală, se face chetă prin comunitate, se arvuneşte o trupă pe bani, altă trupă face pomană şi prestează căteva minute şi pentru amărâţii ăştia, se găseşte o sală sau, mai nou, un club, se fac concursuri idioate, se găseşte cel mai penal prezentator cu putinţă care să fie “master of ceremonies”, totul culminând cu alegerea de Miss şi Mister Boboc, care, de regulă, nu sunt nici cei mai frumoşi, nici cei mai deştepţi. Apoi urmează dansul şi petrecerea propriu–zisă, care se poate prelungi.

Balurile bobocilor nu mai sunt ce erau. Uite, când eram noi liceeni, Balul Bobocilor era un eveniment pe cât de modest, pe atât de plăcut. De obicei, se ţinea, în cazul liceelor “industriale” botezate pe stil nou “grupuri şcolare”, ori la clubul intreprinderii de care ţineau, ori în cantina liceului. Amenajarea interioară o făcea cam toată lumea, cu ce putea, avea sau crea cu această ocazie. Muzica o “ţinea” ori cel responsabil de staţia de radioficare a liceului, ori cel care se ocupa de discoteca de joia ori duminica. El avea muzică, el aducea benzi de magnetofon de la Timişoara ori Bucureşti cu ultimele noutăţi din topurile germane ori britanice şi cu un Kashtan, un amplificator, un egalizaror şi patru boxe, sonorizarea dublu–stereofonică era asigurată. Evident, în acea zi elevii umblau cu miloaga pe la profesori şi diriginţi, pentru a fi învoiţi: “ştiţi, azi avem bal, şi sunteţi şi dumneavoastră invitat/ă...”. Muzica “live” o asigura “fromaţia vocal–instrumentală” a liceului, care, de regulă, o lua pe ulei şi o dădea pe ghard rock şi heavy–metal, chitaristul clasei rupea inima boboacelor cântând piese de pe la Cenaclul Flacăra, apoi avea loc concursul cu probe şi se alegea Miss şi Mister. La final, discotecă până la ora 22 când se închidea la pită, că aşa o cerea partidul. Muzica era, invariabil, ceea ce acum numim italo–disco şi euro–dance. Toată lumea era fericită, mai ales cei de clasa a IX–a – bobocii, care au debutat şi ei în “viaţa de noapte” a oraşului.

Acum? Balurile bobocilor nu mai ştiu cum sunt, pentru că majoritatea au loc în cluburi de fiţe. Bobocii şi boboacele nu arată a cum le spune numele, ci zici că au peste 30 de ani. Eleganţa a fost înlocuită de vulgaritate, de zici că fetele de pe centură (nu a Sibiului!) şi Taraf TV. au sponsorizat vestimentaţia feminină şi o parte din cea masculină a evenimentului. Plus că, mai nou, tot ce e chef deviază la final în bairam cu manele. Dacă nu e aşa, spuneţi–mi să dau erată. Atât.